Mic istoric al evolutiei televiziunii in Romania

Poate multi nu stiti ce a insemnat televiziunea in Romania de-a lungul ultimelor zeci de ani si nici cum a aparut televiziunea in Romania. Poate acum, cand exista sute de televiziuni nationale si locale in Romania, cei mai tineri nici nu isi pot inchipui ca au existat perioade in Romania cand se puteau vizona doar 2 ore de program intr-o zi, ca exista doar un singur program de televiziune cu emisiuni mai mult patriotice si content de propaganda. Insa fenomenul numit televiziune a fost prezent în peisajul românesc încă de la începuturile sale pe plan mondial. Deși apare în timpul celor două războaie mondiale, o perioadă și un context nu tocmai propice pentru dezvoltări științifice, atât pentru spațiul românesc, dar și pentru cel european, televiziunea reușește să se dezvolte și să se impună în fața altor medii de informare cum ar fi presa scrisă sau radio.
În România televiziunea a pătruns încă din perioada în care aceasta era într-un stadiu incipient și experimental în toată lumea. În anul 1926, la peste 40 de ani după ce au avut loc primele experimente publice realizate de către Ayrton și Perry, Baird reușește să transmită semnale de televiziune prin intermediul undelor radio. În 1932, Societatea Britanică de televiziune începe un serviciu experimental de televiziune, iar începând cu 1936 pornește difuzarea regulată a unor emisii TV.

În România primele teste în ceea ce privește transmisia la distanță a imaginilor apar în 1928. În acest an fizicianul George Cristescu publică prima lucrare științifică din România despre televiziune și propune un sistem nou de explorare a imaginii TV relizând și anumite experimente în acest sens.


Prima emisiune de televiziune din România care se apropie cât de cât de conceptul actual al înțelesului de emisiune, a fost realizată în 1937 la Facultatea de Științe din București în cadrul unor demonstrații publice.

Anul 1953 este un an important pentru începuturile televiziunii din România, a fost construit și probat primul emițător de televiziune românesc în alb-negru, realizat de profesorul Alexandru Spătaru. La doi ani distanță, în 21 august 1955 în București începe difuzarea regulată a unor emisiuni. Experimente de televiziune în culori au loc începând cu anul 1964.

Nicolae Stanciu, specialist în domeniul televiziunii, ajută la rândul său la lansarea Televiziunii Române pe care a condus-o timp de mulți ani din punct de vedere tehnic. Contribuțiile sale vizează calitatea imaginii de televiziune.

31 decembrie 1956 este ziua când a fost inaugurată în România televiziunea de stat, denumită și Televiziunea Română. Acesta poate fi considerat momentul în care apare în România instituția televiziunii. Modelul instituției este preluat după Televiziunea Franceză și după BBC adică limitarea spectrului frecvențelor și realizarea un program național standardizat. Prin acest demers instituția televiziunii primește rolulul deosebit de important de a fi în serviciul public și de a avea obligații în ceea ce privește educația și informarea cetățenilor.

Pentru o mai bună înțelegere a evoluției televiziunii în România câteva detalii tehnice despre începuturile TVR sunt utile. Studioul Național de Televiziune amplasat în str. Molière nr 2 era locul din care plecau programele spre emițătorul din fosta Casa Scânteii, actuala Casa Presei Libere.

Anul 1957 aduce pentru televiziunea din România câteva premiere naționale: primul car de reportaj intră în dotarea TVR, se înființează o stație pentru recepția emisiunilor din exteriorul României, sunt efectuate două transmisii în direct a unor evenimente, primul fiind muzical - concertul lui Yves Montand de la Sala Floreasca, iar al doilea sportiv. Emisia în această perioadă era realizată cu ajutorul unui emițător de 22 kw, în standardul D, pe canalul 2.


În anul 1968 este inaugurat un nou sediu, folosit și în prezent, pe Calea Dorobanților constituit din: 3 studiouri de producție (1, 2 și 3), 1 studio pentru știri (4), 2 studiouri pentru crainic (5 și 6), 1 studio pentru schimburi internaționale (7), 1 studio pentru înregistrări muzicale și alte incinte cu facilități pentru producție și montaj.

Interesul cetățenilor pentru această formă de comunicare este deosebit în România, cifrele confirmând cererea crescută de televiziune, dar și existența unui număr din ce în ce mai mare de consumatori. Astfel în 1965 numărul abonaților la serviciul public de televiziune ajunge la cifra de 500.000, iar în anul 1970 la 1,5 milioane. O altă dovadă a interesului crescut pentru televiziune este și apariția în 1968 a programului 2 de televiziune, numărul orelor de program depășind volumul de 100 pe săptămână la nivelul anului 1973.

Din 1982 însă, orele de program încep să se reducă drastic, culminând în 1985 cu desființarea canalului 2 și limitarea canalului 1 la doar doua și ulterior trei ore pe zi.

Dupa numeroase probe, la 23 august 1983 Televiziunea Română face prima transmisie color oficială. Au urmat ani la rând așa-numitele programe "parțial-color", când emisia în culori era oprită în mod expres din regia de emisie.

Anul 1989 este un an important în istoria televiziunii din România. În decembrie 1989 TVR are ocazia de a transmite în direct unul din evenimentele majore ale istoriei recente a României, cunoscut sub numele de Revoluția Română din 1989.


Din alt punct de vedere acest eveniment este de maximă o importanță pentru istoria acestei instituții deoarece a fost un actor activ în aceste evenimente. Tot în această perioadă poate fi consemnată o primă măsură de schimbare de imagine a postului de televiziune de la înființarea sa, transformarea TVR în TVRL Televiziunea Română Liberă. In mod normal, se reia în februarie 1990 emisia canalului 2 iar apoi cursul TVR este unul ascendent.

În 1994 prin legea 41 din 17 iunie 1994 [1] este înființată Societatea Română de Televiziune, un serviciu public autonom de interes național, independent editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române. Prin această lege sunt preluate bunurile și personalul moștenite de la Radioteleviziunea Română și se ia măsura despărțirii celor două instituții separate până în acel moment: radioul și televiziunea.

Schimbarea sistemului economico-politic din 1989 își pune amprenta și în domeniul audiovizual românesc.

Fiind un teren propice și neexploatat, audiovizualul românesc suferă schimbări evidente și de amploare după evenimentele din 1989. De la începutul anului 1992, anul apariției Legii audiovizualului și până în anul 2000, Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) a acordat 235 licențe TV pentru emisie terestră, 2523 licențe pentru transmisia programelor prin cablu și 18 licențe pentru emisia prin satelit.

Primul canal privat de televiziune apărut în 1991 se chema SOTI și iși difuza programele dupa ora 23, pe frecvențele TVR 2. A urmat apariția în 1993 a canalului Antena 1 și în 1994 a canalului Tele 7 ABC.

O statistică realizată la sfârșitul anului 2004 prezintă astfel situația audiovizualului din România: 99 canale TV, 600 societăți de cablu, 9 posturi care emit prin satelit. [2] Din cele 253 de licențe de emisie cele mai multe sunt acordate pentru posturi locale, conform statisticii din 2004 doar 3 județe neavând licențe pentru astfel de posturi: Călărași, Giurgiu, Ilfov.

În 1995, pe 1 decembrie, fostul canal de sport C31 devine Pro TV, post ce schimbă radical stilul de a face televiziune în România.

În prezent în România există o multitudine de posturi TV comerciale care acoperă o largă paletă de preferințe și răspund unor cereri diverse. Astfel există televiziuni generaliste: Antena 1, Pro TV, Prima TV, Național TV dar și televiziuni cu programe de nișă: știri - Antena 3, Realitatea TV, N 24, canale dedicate femeilor - Acasă, Euforia TV, sportive - Digi Sport, GSP TV muzică - MTV România, KISS TV, etc.

Surse: Wikipedia.org

Articol publicat luni, 13 iunie 2011.
Articol de :



Trimiteţi un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2010-2014. HD Satelit - All Rights Reserved
Template modified from template created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger