marți, 24 septembrie 2013

Datoriile TVR la EBU vor anula transmisia meciului Steaua - Chelsea ?

Meciul Stelei cu Chelsea de săptămîna viitoare era programat să fie transmis de Digi, Dolce, dar şi de TVR 1, dar astăzi a apărut informaţia că milioane de români (cei care nu sunt abonaţi Dolce sau Digi) au şanse mici să vadă confruntarea din Liga Campionilor.

Ziarul Naţional a anunţat astăzi că TVR nu va transmite meciul Stelei de marţea viitoare din cauza unor datorii de 15 milioane de franci elveţieni către EBU (European Broadcasting Union). Cităm articolul de pe enational.ro in cele ce urmează:

Din cauza neachitarii facturilor catre EBU din ultimii patru ani – obligatii de plata care depasesc 15 milioane de franci elvetieni -, asta desi TVR a primit nenumarate somatii in acest sens, in urmatoarele zile se va trece la taierea tuturor circuitelor de transmisiuni privind programele multilaterale receptionate de TVR din reteaua EBU, anunta enational.ro.

Cea mai mare asociatie a statiilor radio-tv publice din Europa, entitate la care TVR este afiliata din 1993, a decis sa recurga la un gest extrem, fara precedent, fata de postul national de televiziune romanesc. Este o decizie care va afecta milioane de romani, platitori de taxe!

Degeaba platim taxe!

Masura prevede inclusiv semnalul de la partidele din UEFA Champions League. In aceste conditii, milioane de romani, care nu receptioneaza canalele private DigiSport si DolceSport, vor fi vaduviti de cel de-al doilea meci al Stelei din faza grupelor Ligii Campionilor, duelul cu Chelsea Londra, programat pe data 1 octombrie. In mod normal, acest joc, contand pentru etapa a doua a fazei grupelor, urma sa fie difuzat pe trei canale romanesti: TVR, DigiSport si DolceSport. Din pacate pentru milioanele de abonati ai TVR, platitori de taxe, confruntarea de pe “Arena Nationala” are sanse extrem de mici sa fie urmarita “live” pe canalul national de televiziune, mai ales daca avertismentul EBU – transmis in scris la mijlocul saptamanii trecute – va fi pus in aplicare.

TVR, exclusa din EBU?

In timpul dezastruoaselor “guvernari” Tudor Giurgiu, Alexandru Lazescu si Valentin Nicolau, cei de la European Broadcasting Union au tot trimis TVR-ului somatii de plata pentru facturile neachitate, datoria TVR fiind estimata, recent, la 15 milioane de franci elvetieni. Nici esalonarea datoriilor (cu care fostul presedinte director general Alexandru Lazescu se lauda) nu a adus nimic nou in raporturile dintre Societatea Romana de Radio si Difuziune si EBU, astfel ca organismul european a decis sa puna piciorul in prag. Si o va face in cel mai drastic mod: va taia circuitele de transmisiuni! In plus, pana la stingerea litigiului financiar, reprezentantii TVR vor fi exclusi de la toate intrunirile organizate sub egida EBU, postul national de televiziune devenind o paria in acest organism. Daca masura EBU se va prelungi, TVR va rata si Campionatul Mondial de Gimnastica artistica, gazduit de orasul belgian Antwerp, in perioada 30 septembrie – 6 octombrie, concluzioneaza enational.ro


La solicitarea gsp.ro, TVR a reacţionat şi a oferit un răspuns oficial prin Emil Hossu Longin, Coordonator Interimar Departament Emisiuni şi Ştiri Sportive de la TVR, care susţine că informaţia este falsă şi că Steaua-Chelsea va fi în direct şi la televiziunea naţională:

"Nici un moment aceste meciuri, cele ale echipei Steaua de pe teren propriu, nu sînt în pericol de a nu fi transmise de TVR. Toate partidele jucate pe teren propriu de Steaua vor fi în direct la TVR 1 şi TVR HD, debutul fiind pe 1 octombrie, cu meciul teribil contra lui Chelsea. De asemenea, la TVR se transmit şi partidele cu Basel şi cu Schalke, conform programului".

Surse: gsp.ro, enational.ro.


Un comentariu despre subiectul „Datoriile TVR la EBU vor anula transmisia meciului Steaua - Chelsea ?”:
Anonim

Meciul Steaua - Chelsea va fi difuzat, pe 1 octombrie, în direct, pe TVR 1, TVR HD şi, online, pe TVR+, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Pe 1 octombrie, TVR 1, TVR HD şi TVR+ transmit live de la Arena Naţională primul meci al Stelei acasă din grupele UEFA Champions League 2013 - 2014.

La 17 ani distanţă de la ultimul meci al Stelei din grupele Champions League transmis de TVR (Borussia Dortmund - Steaua, decembrie 1996), Steaua revine în programul Televiziunii Române. Toate partidele jucate pe teren propriu de Steaua în UEFA Champions League vor fi în direct la TVR 1, TVR HD şi TVR+, debutul fiind pe 1 octombrie, de la 21.45, cu meciul contra echipei Chelsea, din faza grupelor.

Potrivit comunicatului, "pentru duelul dintre Reghecampf şi Mourinho, TVR desfăşoară forţe impresionante şi mijloace tehnice de cel mai înalt nivel". "16 camere vor asigura trasmisia full-HD la cel mai înalt nivel calitativ din România. Vor fi posibile astfel nu mai puţin de 12 reluări de faze, 2 dintre ele folosind tehnologia superslowmotion. Şi grafica se va prezenta în condiţii deosebite, fiind în sarcina italienilor de la Delta3, cei care se ocupă de grafică la marile evenimente sportive ale Europei", se spune în comunicat. Conform sursei citate, Departamentul Emisiuni şi Şiri Sportive al TVR angrenează la acest eveniment 50 de oameni. Vor fi 3 amplasamente principale la Arena Naţională: studioul central (Tudor Furdui alături de tridentul Gică Hagi - Ştefan Iovan - Gabi Boştină), studioul de pe teren (Marian Olaianos), studioul dedicat reacţiilor combatanţilor (interviurile de pe teren, realizate de Vlad Arhire) şi cel din zona V.I.P. (Dochiţa Moşoianu discută cu personalităţile care vor fi prezente la meci). Partida va fi comentată de Emil Hossu-Longin şi Marian Olaianos. În plus, 5 reporteri vor acoperi evenimentele conexe (sosirea echipelor, sosirea suporterilor, zona mixtă, conferinţe de presă).

"Steaua va avea un meci de foc cu Chelsea pe National Arena, aşa că vom vedea fotbal adevărat la TVR. Trupa lui Mourinho îşi va da sufletul pe teren. Are neapărat nevoie de victorie, pentru că Basel s-a organizat foarte bine pe Stamford Bridge şi a reuşit surpriza în prima etapă. Dacă Chelsea pierde, riscă să nu ajungă în Primăvara UCL, ceea ce ar fi o catastrofă pentru clubul lui Abramovici. Mi-aş dori ca Steaua să câştige aşa cum a făcut-o în primăvară cu Chelsea în Europa League, pentru a-i da peste nas lui Jose Mourinho, care s-a lăudat cu ouăle lui tinere şi frumoase", declară Tudor Furdui, moderator al celor două Studiouri UEFA Champions League de înainte şi după meci (orele 21.00, respectiv 23.50).

Meciul cu Chelsea este, pentru stelişti, primul meci disputat pe teren propriu în faza grupelor UCL, după cinci ani. Următoarele partide ale Stelei pe teren propriu în UEFA Champions League, transmise în direct de TVR, vor fi cele din 22 octombrie, împotriva jucătorilor de la FC Basel, respectiv în 26 noiembrie, Steaua - Schalke 04, spune Mediafax.ro

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile