marți, 2 septembrie 2014

Televiziunea Moldova 1 a intrat în lista must-carry

CNA a inclus in lista must-carry televiziunea publică Moldova 1 din Republica Moldova. Astfel, pe 3 septembrie 2014 va fi publicata pe siteul CNA lista must-carry actualizată, iar operatorii de cablu vor avea obligatia sa includa aceasta televiziune in grila de programe, in termen de maxim 30 zile.


Televiziunea Moldova 1 va fi retransmisa in baza unui acord international, la fel cum este cazul si televiziunii francofone TV 5.

Ca reciprocitate, operatorii de cablu tv din Republica Moldova vor fi obligati sa retransmita televiziunea TVR.

Asadar, incepand cel mai tarziu cu 3 octombrie 2014, toti abonatii la televiziune prin cablu din Romania vor putea urmari acest canal public din Republica Moldova, daca furnizorii de servicii tv cu plata vizați vor respecta legea.

De asemenea, este posibil sa televiziunea Moldova 1 sa fie transmisa intr-o varianta localizată pentru țara noastra, daca se doreste respectarea drepturilor de transmisie pentru programele pe care televiziunea publica de la Chișinău le achizitonează doar pentru teritoriul Republicii Moldova.

Televiziunea publica din România transmite deja prin satelit varianta localizata pentru Republica Moldova, cu denumirea chiar de TVR ( detalii AICI ).


UPDATE 3 septembrie 2014, ora 12:00 - Comunicat CNA:

În atentia distribuitorilor de servicii de programe retransmise

În baza Acordului dintre Guvernul României si Guvernul Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul retransmiterii serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici, semnat la Chisinau la 31 martie 2014 si aprobat prin Hotarârea Guvernului Nr.505 din 18 iunie 2014, serviciul de programe Moldova 1 a fost inclus în lista serviciilor de programe de televiziune ce se retransmit în regim must carry, conform dispozitiilor art. 82 din Legea audiovizualului.

Având în vedere cele mai sus-mentionate, distribuitorii de servicii de programe retransmise au obligatia sa introduca serviciul de programe Moldova 1 în structura ofertei de servicii de programe retransmise, în vederea respectarii prevederilor art. 82 din lege.

Modificarea structurilor ofertelor de programe retransmise prin intermediul retelelor de comunicatii electronice, se face în conditiile prevazute de art. 74, cu respectarea art. 82 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu completarile si modificarile ulterioare si în conformitate cu prevederile deciziei CNA nr. 72/2012.


5 comentarii despre subiectul „Televiziunea Moldova 1 a intrat în lista must-carry ”:
Anonim

da ,pe cine intereseaza

Szasz Sebes Paul

Pe mine, anonimule ! Pe mine ma intereseaza !

Anonim

Numai aberatia asta mai lipsea in must carry, nu erau de ajuns aberatiile alea de TVR

cris

TVR, aberatii ? :-)))) Te-ai uitat macar pe documentarele si reportajele traduse de pe canale celebre europene, pe care le transmite TVR News? De 1000 de ori mai interesante decat 99% din ce transmit alte televiziuni. Nu e problema mea ca nu iti plac astfel de emisiuni si preferi politica si cancan-ul.

Legat de Moldova 1, e foarte bine ca se introduce, sa vada si românii istoria in reluare, ca moldovenii sunt cu 10-20 de ani in urma noastra. Sa vada cum incep sa se faca magarii de prosteala pro-UE, cu distrugerea fabricilor, economiei si vanzarea tarii. Acum veti privi pe altii si veti intelege ce s-a intamplat la noi, mai ales ca ei sunt inca in proces de lamurire ( prosteala ).

Anonim

Corect spus Cris!

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor. Pentru discuții despre alte subiecte, utilizați funcția de căutare:


Cele mai citite articole în ultimele 7 zile

Cele mai citite articole în ultimele 30 zile

AKTA (48) Digi Mobil (38) Digi Tv (306) Focus Sat (212) FREESAT (22) iNES (16) Nextgen (68) Orange (170) Orange Tv (100) RCS-RDS (400) Telekom Romania (220) Telekom Tv (193) UPC (219) Vodafone (44)