joi, 29 ianuarie 2015

Podium și două mențiuni pentru copii din România la concursul regional de desen ASTRA Talent

Cea de-a patra ediţie a concursului de desen pentru copii ASTRA Talent, organizat de SES (NYSE Paris Euronext și Bursa de Valori Luxemburg: SESG) în 9 țări din Europa Centrală și de Est, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia, s-a încheiat. Un juriu format din artiști și specialiști în domeniul artei, au selectat un numar de 12 creatii castigatoare, iar alti sase copii au fost premiati in baza votului publicului.

Desenele căștigătoare pot fi admirate aici.


În cadrul competiției de anul trecut, copiii au fost încurajați să dea frâu liber creativității și să aleagă orice subiect legat de sateliți. Concursul s-a desfășurat între 1 octombrie și 30 noiembrie și s-a adresat copiilor cu vârste între 8 și 15 ani.

În total, 944 de școli din toate cele 9 ţări au fost invitate să participe la concurs. Pentru fiecare creație încărcată pe pagina de internet a concursului, SES ASTRA va dona 1euro organizației Crucea Roșie din Croația, pentru a ajuta copiii din școlile primare aflate în zonele care au avut de suferit de pe urma inundațiilor care au afectat anul trecut Croația, Serbia și Bosnia Herţegovina.

Copiii romani care au fost premiati in cadrul concursului sunt Cantemir Dumbravă (Râmnicu Vâlcea) care a obținut locul al treilea în clasamentul desenelor premiate de juriu, Claudia Baciu (Suceava) și Nectaria Alexa (Ilfov) care au fost desemnate căștigătoare prin votul publicului.
Concursul ASTRA Talent a fost demarat în 2011 pentru a ajuta diferite organizații non-profit și pentru a încuraja copiii din școlile primare să învețe despre evoluțiile tehnologice prin artă.

"De-a lungul anilor, concursul ASTRA Talent a dobândit o reputație excelentă și a devenit extrem de popular. În fiecare an, numărul desenelor înscrise în concurs a crescut. Numărul record de înscrieri de anul acesta este cu atât mai mulțumitor, având în vedere că am primit desene de o calitate artistică ridică. Aceste lucrări au reprezentat o contribuție considerabilă la activitatea Crucii Roșii din Croația" explică Barbara Uzunowa-Drymer, Director Marketing SES Astra pentru regiunea ECE.

"Apreciem ajutorul oferit de SES Astra, precum și sprijinul tinerilor artiști, cărora dorim să le mulțumim pentru participarea la concurs. Creativitatea lor ne permite să îi ajutăm pe cei care au nevoie de sprijin" se arată într-un comunicat dat publicității de Crucea Roșie din Croația.

Pe durata celor două luni în care s-a desfășurat concursul, pagina de internet www.astratalent.eu a avut un număr record de 82.825 de vizitatori unici care au accesat 3.905.521 pagini.

Despre SES

SES este operatorul de sateliţi de talie mondială cu o flotă de peste 50 de sateliţi geostaţionari. Compania oferă servicii de comunicaţii prin satelit radiodifuzorilor, furnizorilor de conţinut şi servicii de internet, operatorilor de reţele mobile şi fixe, precum şi organizaţiilor comerciale şi guvernamentale din întreaga lume.

SES înseamnă relaţii de afaceri de lungă durată, servicii de înaltă calitate şi excelenţă în industria de radiodifuziune. SES dispune de echipe regionale multiculturale în întreaga lume care colaborează strâns cu clienţii astfel încât să poată răspunde cerinţelor lor specifice privind serviciile şi lăţimea de bandă a sateliţilor.

SES (NYSE Euronext Paris şi Bursa de Valori din Luxemburg: SESG) deţine participaţii în Ciel din Canada şi QuetzSat din Mexic, precum şi o participaţie strategică în compania de infrastructură pentru sateliţi O3b Networks, recent înfiinţată. Pentru mai multe informaţii, accesaţi: www.ses.com.

Despre Crucea Roșie din Croația

Crucea Roșie din Croația este Societatea Națională a Crucii Roșii a Republicii Croate, cu sediul la Zagreb, recunoscută de Guvernul Republicii Croate, Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC) și Federația Internațională a Societăților de Cruce Roşie și Semilună Roşie (IFRC).

Crucea Roșie Croată își desfășoară activitatea prin intermediul Societății Naționale din Zagreb și a celor 130 de filiale cu personalitate juridică, din județe, orașe și municipalități. Crucea Roșie Croată este o organizație non-guvernamentală independentă care oferă servicii și desfășoară activități pentru persoanele care au nevoie de ajutor. În cadrul activităților sale zilnice, Crucea Roșie Croată se implică în domeniul protecției și îmbunătățirii sănătății, asistență socială, sănătate și educație umanitară, promovând dreptul umanitar internațional și protecția drepturilor omului.

Crucea Roșie Croată se bazează pe cele șapte principii fundamentale ale Mișcării Internaționale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie: umanitate, imparțialitate, neutralitate, independență, serviciu voluntar, unitate și universalitate.

Comunicat remis de SES către HD Satelit, prin intermediul Grayling România.


Un comentariu despre subiectul „Podium și două mențiuni pentru copii din România la concursul regional de desen ASTRA Talent”:
dany

E frumos ca se le place unor copii din Romania sa deseneze pe teme de tehnologie si sateliti ! Ma surprinde ca doua dintre castigatoare sunt fetițe din Romania ! Frumos concurs, merita toata lauda !

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile