joi, 26 februarie 2015

Un egiptean, acționar majoritar la EuroNews

Actionar majoritar al canalului de știri internațional Euronews, una dintre televiziunile emblematice pentru europeni, va fi un egiptean, precizează lesechos.fr, citând Le Figaro, care a anuntat o majorare de capital cu 35 de milioane euro,  rezervată pentru una dintre societățile miliardarului Naguib Sawiris.


Cu această operațiune, egipteanul va deveni cel mai mare acționar al Euronews, cu o participatie de 53%.  Tranzacția este de așteptat să fie finalizata în termen de două luni.

"Un ultimii 5 ani am investit prea puțin în productie. Alegerea noastră a fost simplă: ori ne dezvoltăm, ori ne vom frânge aripile", a precizat Michael Peters, directorul executiv care, incepand cu 2011, a implementat un nou plan strategic pentru Euronews, ce emite în 13 limbi și are 400 de jurnaliști.

"Acest nou plan avea nevoie de o infuzie proaspătă de capital, care a fost acceptată de către acționari, ce nu mai aveau capacitatea de a ține pasul cu necesitatile financiare, dar care totusi cred in dezvoltarea rețelei Euronews și, prin urmare, au fost de acord cu diluarea participației lor, care va fi redusă la jumătate", a adaugă Michael Peters.

Euronews este deținut in proportie de 90% de către 6 canale publice din țările membre ale European Broadcasting Union (EBU): Franța (via France Télévisions, cel mai mare actionar, cu 24%), Italia, Rusia, Turcia, Elveția și Maroc. Restul de 10% din actiuni este deținut de alți membri ai canalelor EBU (15 în total), precum și de comunitățile locale din zona Lyon.

Naguib Onsi Sawiris, moștenitor al imperiului Orascom Telecom Media and Technology Holding S.A.E., are o avere estimata la 3,1 miliarde dolari. Chiar dacă este egiptean, acesta este creștin ortodox.

Pentru a se păstra independența jurnalistică, acționarii inițiali au drept de veto in decizile luate, pentru a preveni orice tulburare a liniei editoriale.

Odată ce afacerea este incheiata, Euronews va pune în aplicare planul său de dezvoltare, care constă in special în revitalizarea imaginii canalului, o transformare a modelului său de afaceri, care se va orienta mai mult spre producție și consolidarea programelor.

UPDATE 2 noiembrie 2016: Euronews HD a fost lansat in Europa, detalii si frecventa de receptie gasiti AICI.


2 comentarii despre subiectul „Un egiptean, acționar majoritar la EuroNews”:
Anonim

Poate investesc si in transmiterea acestuia si in limba romana ,daca tot suntem in UE, raman surprins ca au subtitrarea dublata in rusa si turca iar pentru multe tari tarile din UE nu , chiar daca actionariatul e reprezentat si de state din afara Europei .Se tot vorbeste de integrare , valori comune.... samd .Euronews e un canal care se adreseaza in primul rand europenilor iar daca nu vorbesti o limba de circulatie internationala te uiti la stirile Euronews ca mata-n calendar.SAU exista interese de pe la noi sa privim doar stirile date de posturi romanesti ?!... sper sa gresesc

Anonim

Pai sunt transmise si in Romania, prin TVR News, cu subtitrare in romaneste, multe emisiuni Euronews si chiar sunt interesante.

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor. Pentru discuții despre alte subiecte, utilizați funcția de căutare:


Cele mai citite articole în ultimele 7 zile

Cele mai citite articole în ultimele 30 zile

AKTA (48) Digi Mobil (38) Digi Tv (306) Focus Sat (212) FREESAT (22) iNES (16) Nextgen (68) Orange (169) Orange Tv (100) RCS-RDS (399) Telekom Romania (219) Telekom Tv (192) UPC (219) Vodafone (44)