joi, 5 martie 2015

Alte două televiziuni locale Digi 24 au devenit regionale

Televiziunile locale Digi 24 Cluj-Napoca și Digi 24 Braşov au acum licenta regională si vor transmite în peste 10 judeţe din Romania, transformarea fiind aprobata in sedinta de astazi a CNA, anunță Mediafax. Restul televiziunilor Digi24 din țară sunt deja regionale (Digi 24 Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Timişoara, Braşov şi Cluj-Napoca), cu exceptia televizunii Digi 24 Galati, a cărei licență, mai nouă de 1 an, nu se poate încă modifica.


Digi 24 Braşov va fi transmis în judeţele Braşov, Harghita, Covasna, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, iar Digi 24 Cluj-Napoca în judeţele Cluj, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Alba.

CNA a mai aprobat si o solicitare a RCS-RDS de modificare a structurii de programe a televiziunilor regionale, cu producţie proprie - 60% (faţă de 70% până în prezent), producţii ale altor producători - 15% (faţă de 20%), programe retransmise de la Digi Sport - 5% (ca şi până acum) şi programe preluate, de la Digi Sport şi Digi 24 staţia centrală - 20% (faţă de 5% până acum).

Cosmin Prelipceanu, redactorul-şef al televiziunii Digi 24, a declarat că staţiile regionale ale Digi 24 vor reduce cantitatea de program infotext difuzată, între orele 12.00 - 22.00 difuzand producţie editorială, iar între 22.00 şi 12.00 programe infotext: "Infotextul nu ne place, credem că nici telespectatorilor, motiv pentru care am propus schimbarea de grilă. Vrem ca staţiile noastre regionale să fie mai vii, vrem să avem mai multe programe de ştiri, după ora 12.00, la începutul fiecărei ore vor fi ştiri locale. Există producţii făcute la Bucureşti, în special emisiunile din weekend, şi vrem să le expunem şi altor categorii de public, vrem să le difuzăm şi în staţiile regionale, la alte ore decât cele de la prima difuzare".

In noiembrie 2013, cinci televiziuni locale ale Digi 24 au primit de la CNA aprobarea să devină televiziuni regionale. Pe lângă județele de origine, aceste canale Digi24 deservesc si alte județe:

- Digi 24 Iaşi, o televiziune regională și pentru Suceava, Bacău, Neamţ, Vaslui, Botoşani.
- Digi 24 Oradea emite și pentru Satu Mare.
- Digi 24 Timişoara transmite și pentru Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara.
- Digi 24 Craiova, dedicată și pentru Teleorman, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Olt, Teleorman.
- Digi 24 Constanţa asigură regionalitatea și pentru Tulcea, Ialomiţa, Giurgiu, Călăraşi.


Niciun comentariu despre subiectul „Alte două televiziuni locale Digi 24 au devenit regionale”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor. Pentru discuții despre alte subiecte, utilizați funcția de căutare:


Cele mai citite articole în ultimele 7 zile

Cele mai citite articole în ultimele 30 zile

AKTA (45) Digi Mobil (38) Digi Tv (305) Focus Sat (206) FREESAT (22) iNES (15) Nextgen (68) Orange (169) Orange Tv (100) RCS-RDS (394) Telekom Romania (218) Telekom Tv (192) UPC (215) Vodafone (44)