joi, 6 august 2015

Producătorii de discuri Blu-ray Ultra HD vor primi licențe din 24 august 2015

Blu-ray Disc Association (BDA) va începe din 24 august 2015 licențierea formatului Blu-ray Ultra HD. Formatul reprezintă rezultatul colaborării liderilor in productia de electronice de larg consum si din industria de conținut si IT. Noul standard va permite furnizarea de conținut Ultra HD pentru locuințele cu televizoare 4K, al caror număr este in crestere, fiind estimat să ajungă de la 11,7 milioane în 2014 la 95,6 milioane în 2019.

Imagine ilustrativă pentru articol - Nu reprezintă viitoare discuri Blu-ray Ultra HD

Asociatia BDA a remarcat că Blu-ray Ultra HD este o componentă critică a extinderii ecosistemului 4K, fiind o redefinire a divertismentul la domiciliu, prin progresele in rezolutie, contrast, culoare și sunet, care oferă o experiență senzorială ce reflectă cu mai mare fidelitate intenția inițială a creatorului de conținut.

"Este de așteptat ca Ultra HD sa se dezvolte rapid în următorii câțiva ani, pe măsură ce standardul va crește în popularitate, disponibilitate și accesibilitate, în cadrul pieței de televizoare. Capacitatea de a consuma conținut Ultra HD ridica însă un semn de întrebare, din diverse motive, cum ar fi ofertele de continut Ultra HD și lățimea de bandă necesara pentru transmisiile 4K. Blu-ray Ultra HD ajută consumatorii sa adopte standardul 4K, oferind o modalitate imediată si tangibilă de a viziona conținut Ultra HD, care ocolește complet furnizorii de servicii și consumul lățimii de bandă, necesară in transmisiile video 4K", a explicat Paul Erickson, analist senior la IHS Technology.

Formatul Blu-ray Ultra HD va oferi inclusiv conținut HDR, care extinde în mod semnificativ intervalul dintre cele mai luminoase și mai întunecate zone din imagine. În plus, formatul oferă o gama extinsă de culori, FPS mai mare (de pana la 60 cadre pe secunda) și rezolutie de până la 3840 × 2160 pixeli. Formatul Blu-ray Ultra HD va furniza de asemenea standarde de sunet de ultimă generație, bazate pe obiecte. Cu caracteristica opțională "digital bridge" este imbunătățită utilizarea conținutului, care poate sa fie vizionat pe gamă largă de dispozitive de la domiciliu, inclusiv mobile.

"Blu-ray Ultra HD va oferi o experiență de neegalat, consistentă și repetabilă, care va stabili standardul pentru divertismentul 4K, la fel cum discurile Blu-ray clasice si-au adus aportul pentru formatul HD. După începerea procedurilor de licențiere, anticipăm că primele discuri Blu-ray Ultra HD vor fi puse in vânzare de sărbătorile de iarnă din acest an", a precizat Victor Matsuda, de la divizia de promovare a BDA.

De asemenea, playerele Blu-ray Ultra HD vor avea si capacitatea de a reda actualele discuri Blu-ray Full HD. Această posibilitate, împreună cu capacitățile de upscaling de la Full HD la 4K, va oferi consumatorilor accesul si la vechea bibliotecă de discuri Full HD, ce conține peste 10.000 de titluri, disponibile pe actualele discuri Blu-ray.


Niciun comentariu despre subiectul „Producătorii de discuri Blu-ray Ultra HD vor primi licențe din 24 august 2015”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor. Pentru discuții despre alte subiecte, utilizați funcția de căutare:


Cele mai citite articole în ultimele 7 zile

Cele mai citite articole în ultimele 30 zile

AKTA (45) Digi Mobil (38) Digi Tv (305) Focus Sat (206) FREESAT (22) iNES (15) Nextgen (68) Orange (169) Orange Tv (100) RCS-RDS (394) Telekom Romania (218) Telekom Tv (192) UPC (215) Vodafone (44)