marți, 11 august 2015

Sateliți de telecomunicații cu laser

Agenția Spațială Europeană (ESA) a reusit să trimita cu succes semnale între doi sateliți plasati pe orbită, prin intermediul a 100 fascicule laser. Succesul deschide posibilitatea de a implementa aceasta tehnologie ca metoda de interconectare intre sateliti dedicati transmisiilor digitale de televiziune.

Semnalele au fost trimise de la satelitul experimental de orbita joasa Sentinel-1A catre satelitul AlphaSat, care operează în orbita geostaționară, distanța fiind de 48.000 km între cei doi sateliti. Datele au fost transmise la 1,8 Gbit/s, dar sistemul a fost proiectat cu posibilitatea de a extinde capacitatea de transmisie la 7,2 Gbit/s.

ESA a finanțat testele de pe satelitul AlphaSat, care este operat de Inmarsat. Terminalul cu laser a fost finantat in parte de catre Centrul Aerospatial German și construit de TESAT Spacecom din Germania.

Un test comercial va fi efectuat de către Airbus Defence & Space, fiind planificată includerea acestei tehnologii in viitorul satelit de telecomunicații Eutelsat 9B, programat pentru lansare in cursul acestui an.

Beneficiile pentru operatorii de satelit sunt urmatoarele: un fascicul laser poate transporta mult mai multe date decât un fascicul bazat pe frecvență radio. Fasciculele laser pot sa fie de asemenea utilizate în situații în care frecvențele radio existente sunt aglomerate, sau pur și simplu nu sunt disponibile temporar. De asemenea, conexiunile dintre sateliti, pentru diverse transmisii ce trebuie difuzate la nivelul intregii planete, vor oferi banda de transmisie mult mai mare prin fascicule laser.

O societate denumita Laser Light Communications colaboreaza cu australienii de la Optus pentru un sistem de transmisii prin satelit denumit "Space Cable", proiect care ar putea oferi o capacitate de transmisie de 7,2 Tb/secundă, în timp ce capacitatea oferita de un satelit conventional ofera in cel mai bun caz un transfer de date de 140 Gb/secundă, in banda Ka ( de exemplu ViaSat-1 ).


Niciun comentariu despre subiectul „Sateliți de telecomunicații cu laser”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile