luni, 7 septembrie 2015

Senzor CMOS de 250 MP de la Canon

Canon a anunțat astăzi printr-un comunicat că a dezvoltat un senzor CMOS cu dimensiune APS-H (aproximativ 29,2 x 20,2 mm), care încorporează aproximativ 250 de milioane de pixeli (19,580 x 12,600 pixeli), cel mai mare număr de pixeli din lume in acest moment intr-un senzor CMOS cu dimensiunea mai mică de 35 mm.

Atunci când este instalat într-un aparat de fotografiat, "senzorul este capabil sa captureze imagini care permit distingerea de litere si cifre pe partea laterală a unui avion care zboară la o distanta de aproximativ 18 km de locația fotografierii. Acest test de fotografiere a fost realizat de către compania Canon printr-o combinație de zoom optic și digital, în timp ce distingerea caracterelor de pe fuselajul avionului a fost obtinută prin mărirea unei zone de aproximativ 1/40000 din imaginea capturată", precizează Canon.

Senzorii CMOS cu număr crescut de pixeli pot cauza probleme, dar noul senzor CMOS dezvoltat de Canon proceseaza 1,25 miliarde de pixeli pe secundă, performanta posibila prin progrese cum ar fi miniaturizarea circuitelor si imbunatatirea tehnologiei de procesare a semnalului. Canon mai precizeaza ca a aplicat tehnologiile sale dezvoltate pe parcursul mai multor ani, pentru a realiza o arhitectură adaptată pentru pixeli miniaturizati, care ofera o înaltă sensibilitate si induce mai putin zgomot. Inalta definiție permite utilizatorilor sa decupeze și măreasca imaginile fara a pierde semnificativ din claritate.

În consecință, senzorul permite si capturarea de videoclipuri la o astfel de rezolutie, cu 5 cadre pe secundă. Rezolutia videoclipurilor capturate de o camera echipata cu acest senzor CMOS au fost de aproximativ 125 de ori mai mare decât cea a standardului Full HD (1920 x 1080 pixeli) și de aproximativ 30 de ori mai mare decat cea oferita de Ultra HD 4K (3.840 x 2.160 pixeli).

Canon are în vedere implementarea acestui senzor în instrumente specializate de supraveghere și de prevenire a infracționalității, instrumente de măsură de ultra-înaltă rezolutie și in alte echipamente industriale, precum și in echipamente pentru domeniul vizual.


5 comentarii despre subiectul „Senzor CMOS de 250 MP de la Canon”:
x360

cu alte cuvinte big brother va vedea si mai bine in citiva ani , probail nu va trece mult si vor ajunge la performanta de a monta o astfel de camera direct pe un satelit si dintro simpla poza asupa unei tari prin zoom sa vada si cei ai in buzunare.
o fi mania securistatii sau SF dus la extrem???

Anonim

@x360, este doar tehnologie. Nu trebuie evidentiate doar posibilele parti negative ale utilizarii unei inventii sau a unei tehnologii. Ca altfel nu ar mai cumpara nimeni televizoare, ca iti strica ochii, nu ar mai cumpara nimeni masini, ca o poti lua pe arătură, nu va mai cumpara nimeni cuțite, ca poate le foloseste cineva la altceva decat in bucatarie etc etc. Trebuie sa avem un echilbru in tot ce facem si sa calculam ce credem si ce spunem, că altfel intr-adevar, ai dreptate, ne sperie si o dam in paranoia, in loc sa ne bucuram de noile tehnologii.

Anonim

Undeva in China in mod sigur acest sensor a fost construit in urma cu 10 ani. Daca s-ar da drumu la toata tehnologia existent brusc pe piata lumea ar deraia de la realitate

Anonim

am un televizor lg model 42LM670S...si mi-a intrat mai inainte o actualizare....versiunea 04.61.06....si la voi a intrat...multumesc (nu trebuie sa publicati aici mesajul)

HD Satelit România

Da, a fost lansat un nou update:

http://hdsatelit.blogspot.ro/2015/09/firmware-046106-lg-smart-tv-update.html

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile