Luna noiembrie debutează cu pelicule nominalizate la Oscar și cu actori de excepție la FilmBox Premium. George Clooney – prin rolul său din “Michael Clayton” - și Leonardo DiCaprio, care dă viață excelentului personaj din “Gangs of New York” (Bandele din New York), vor putea fi văzuți pe 1 și 4 noiembrie în producțiile care au impresionat criticii, anunță Filmbox Premium într-un comunicat remis către HD Satelit.
Pe 1 noiembrie, de la ora 21:00, Clooney, nominalizat la Oscar pentru acest rol, devine un avocat din New York care află că, după 15 ani de profit de pe urma problemelor clienților săi importanți, aceștia se pot întoarce să îl bântuie. De altfel, filmul “Michael Clayton” a fost singurul de la Gala Oscar 2008 care a avut mai mult de un actor nominalizat la o statueta – au fost trei în total. Rolul avocatului îi fusese inițial oferit lui Deznel Washington care l-a refuzat, fiind sceptic să lucreze cu un regizor debutant.
Un regizor cu carieră colosală – Martin Scorsese – semnează a doua peliculă de Oscar de la FilmBox Premium, “Gangs of New York” (Bandele din New York). Filmul a avut 10 nominalizări, inclusiv una pentru Scorsese și una pentru Daniel Day-Lewis care face un rol magistral. Actorul a povestit într-un interviu că asculta muzica lui Eminem în timp ce se pregătea pentru filmări. De toată lauda a fost și interpretarea lui Leonardo DiCaprio care, din greșeală, i-a spart nasul colegului de platou Daniel Day-Lewis pe când filmau o scenă de luptă. “Gangs of New York” (Bandele din New York) vin la FilmBox Premium pe 4 noiembrie, la ora 21.
Despre FilmBox Premium
FilmBox Premium – canal care face parte din pachetul FilmBox alături de FilmBox Basic, FilmBox Extra HD, FilmBox Family și FilmBox Plus - aduce filme noi, la scurt timp după lansare – fie că sunt blockbustere de la Hollywood, fie că vorbim despre comori ale cinematografiei europene sau serii TV cu bugete mari și distribuții pe măsură.
vineri, 30 octombrie 2015
Noiembrie începe cu filme de Oscar la FilmBox Premium
Top 5 articole în ultimele 7 zile
-
SC Dogan Media International SA București a notificat Consiliul National al Audiovizualei din România privind furnizarea serviciului media a...
-
Voyo, platforma de streaming a grupului Pro TV, a început să includă în grila sa o serie de canale care fac parte din lista must-carry, adic...
-
De la sfârșitul lunii aprilie, Orange Tv Go va fi disponibil și pentru abonații Orange Romania Communications, se anunță într-un mesaj trimi...
-
Un nou raport independent, comandat de EBU de la Oxford Economics, a calculat că transmisiile gratuite de sport ale serviciilor publice de r...
-
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a acordat astăzi, în cadrul unei sesiuni publice, licența de emisie pentru Radio 3 Net București...
sunt filme bune cu actori buni, insa asteptam si unele filme de oscar mai noi
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.