miercuri, 7 octombrie 2015

Sitcomul „Trăsniţii” a depășit „The Simpsons” ca număr de episoade și a intrat in Cartea Recordurilor

Prima Tv a anunțat că Guinness Book a desemnat „Trăsniţii” ca sitcomul cu cel mai mare număr de episoade din lume, producţia românească surclasând animaţia „The Simpsons”, care a deţinut până acum recordul mondial.

Avand 1345 de episoade, însumate cu cele trei denumiri sub care serialul a fost difuzat, respectiv “Trăsniţi în N.A.T.O.”, “Trăsniţi din N.A.T.O.” şi „Trăsniţii”, sitcom-ul produs de Grig Chiroiu a intrat în Cartea Recordurilor doar cu cele 689 de episoade, înregistrate sub titulatura de “Trăsniţii”. “sufland” titlul americanilor de la „The Simpsons”, cei care au deţinut până acum recordul modial, cu 573 de episoade.

Povestea Trăsniţilor a început în anul 2003 cu “Trăsniţi în N.A.T.O.”, serial ce urmărea peripeţiile soldaţilor români, înregimentaţi în prima unitate N.A.T.O. de pe teritoriul României. Şi au luptat soldaţii pe frontul de la Prima TV până în sezonul 9, când şi-au aruncat unitatea în aer şi au fost daţi afară din serviciul militar.  Astfel şi-au început viaţa civilă şi au devenit “Trăsniţi din N.A.T.O.”. Din sezonul 13 şi-au spus simplu „Trăsniţii”, ajungand acum la al 25-lea sezon.


5 comentarii despre subiectul „Sitcomul „Trăsniţii” a depășit „The Simpsons” ca număr de episoade și a intrat in Cartea Recordurilor”:
Anonim

Da, într-adevăr, Guinness măsoară doar cantitatea.

Anonim

Fiecare cu preferintele lui, e ca si cu nevasta. Am un vecin care crede ca e cea mai frumoasa femeie din lume a lui nevasta, si bravo lui pentru sentimente, eu nu as lua-o de nevasta nici daca ar veni la pachet cu un Rolls Royce. Asa ca Guinness nu are cum sa masoare calitatea, fiindca ar fi o masuratoare subiectiva. Dar numarul de episoade poate. Sunt convins ca exista persoane care apreciaza mai mult Trasnitii, altii Simpsonii. Si mie imi plac tot cei din urma, dar asta nu inseamna ca preferintele mele sunt cele mai bune. Dar ca numar de episoade, nu pot sa comentez, decat daca nu as stii sa numar.

Anonim

Te-ai cam dat de gol colega. Sigur... de nevastă nu ai lua-o dar iti place puțin.

Anonim

Golanilor =)) va luati de femeia altuia =))

Anonim

Da,dar in aceasta poza nu apare si Taticul serialului , MARLANU.El este persoana care a tinut serialul sa ajunga la atatea episoade .Decand a plecat nu mai urmares acest serial ,fara el nu mai are haz

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile