joi, 11 februarie 2016

BBC dezvăluie noi membri ai echipei Top Gear

BBC a anunțat că pilotul de curse Sabine Schmitz, cunoscutul video-blogger si jurnalist Chris Harris, antrepenorul de Formula 1 Eddie Jordan și jurnalistul de automobilism Rory Reid se vor alatura lui Chris Evans, Matt LeBlanc și bineînțeles The Stig, atunci când emisiunea Top Gear revine pe micile ecrane în luna mai a acestui an, anunță BBC Worldwide intr-un comunicat remis catre HD Satelit.


Sabine Schmitz (născută pe 14 mai 1969) este un pilot german profesionist de curse cu motor pentru BMW si Porsche, dar și o personalitate in televiziune: "Am crescut lângă Nürburgring, iar cursele cu motor au reprezentat cea mai importantă parte din viața mea, astfel încât posibilitatea de a combina conducerea unei masini și filmarile reprezinta o foarte bună oportunitate pentru mine", a spus ea.

Edmund Patrick "Eddie" Jordan (născut in 30 martie 1948 si cunoscut sub numele de EJ), este un irlandez, fost sef de echipa in sporturile cu motor, om de afaceri, antreprenor, muzician și mentor. El a fost fondatorul și proprietarul Jordan Grand Prix, constructor de Formula One din 1991 până în 2005. A fost analistul de bază pentru Formula 1 la BBC din 2009 până în 2015.

Video bloggerul Chris Harris este un jurnalist auto englez și pilot de curse auto. Harris a lucrat inclusiv ca editor pentru multe reviste auto si a prezentat numeroase serii de televiziune și pe YouTube, prin intermediul NBCSN și / DRIVE. Chris Harris are propriul său canal YouTube: "Top Gear m-a ajutat in pasiunea, perceptia si obsesia mea pentru masini. Sunt fericit sa revin in actiune și recunosc că imi plac problemele, iar dacă nu va merge bine ceva, ei bine, pot spune că am fost o dată la emisiunea Top Gear și voi redeveni un tip enervant si mic pe YouTube", a spus acesta.

Rory Reid, care a fost ales prin preselectie publică, credea ca toate sansele sunt ferm impotriva sa: "Deoarece sunt singura persoană aleasa prin procesul de selectie deschisă, ma simt foarte mandru. Am fost un fan Top Gear de zeci de ani, dar mai mult decât atât, traiesc pentru si prin mașini într-un mod care este perfect compatibil cu spectacolul", a adăugat acesta.

Biografii

Eddie Jordan

Eddie Jordan este un fost pilot de curse, proprietar irlandez de echipă și antreprenor, dar si un promotor de tinere talente, inclusiv Michael Schumacher, Rubens Barrichello si Eddie Irvine. După ce a suferit o serie de accidente majore în timp ce concura în curse, Eddie s-a retras pentru a configura echipa sa Jordan in 1980. Echipa a continuat sa fie campiona in Formula 3 ( cu Johnny Herbert în 1987), Formula 3000 în 1989 ( cu Jean Alesi), iar în 1990 Eddie Jordan a intrat Formula 1. El a vândut Jordan Grand Prix în ianuarie 2005 și de atunci a dezvoltat un portofoliu de afaceri, dar a prezentat si transmisiile Formula 1 la BBC. El a fost introdus în Motorsport Hall of Fame din Irlanda, iar în anul 2012 a primit un premiul de onoare de Majestatea sa Regina Elisabeta, ca recunoaștere a serviciilor sale de caritate și a activitatii in cursele cu motor.

Sabine Schmitz

Sabine Schmitz este un pilot de curse german, care este deja bine cunoscut pentru fanii Top Gear. A crescut în hotelul părinților ei, la doar 300m de legendara pista Nurburgring și și-a petrecut viața înconjurată de mașini și curse. Ea a devenit prima femeie care a câștigat prestigiosul Nurburgring 24 de ore în 1996, repetand performanța un an mai târziu. Sabine a devenit cunoscută sub numele de "cel mai rapid șofer de taxi lume", conducand un BMW M5 și de atunci a prezentat mai multe programe automobilistice pentru televiziunea germană. Ea a apărut pe Top Gear de mai multe ori de-a lungul anilor, devenind un favorit pentru spectatori. Participă in continuare cu succes la curse și a infiintat o echipă proprie de curse.

Chris Harris

Chris Harris este, probabil, cel mai bine cunoscut pentru popularul său canalul de YouTube, "Chris Harris on Cars", pe care a lansat în 2014 cu ajutorul vechiului spu prieten Neil Carey. Canalul are deja peste un sfert de milion de abonați, iar conținutul a fost vizualizat de peste 20 de milioane de ori. Chris a inceput cariera in jurnalism automobilistic la revista Autocar din Marea Britanie, devenind oficial redactor pentru teste de drum. Acesta i-a oferit posibilitatea de a face unele "curse și derapaje" înainte de a se propulsa in lumea online a masinilor rapide.

Rory Reid

Rory Reid este un premiat jurnalist, specializat de 18 ani în mașini. Rory a scris și a prezentat pentru cei ca CNET UK, unde a lansat popularul canal de mașini Car Tech al companiei, a primit de la Online Publishers (AOP) premiul pentru "Best Use of Video". Rory paricipat la emisiuni de televiziune despre mașini și a avut un rol principal în seria Gadget Geeks pe Sky 1, unde a analizat mașini și tehnologiile de consum. El a fost de asemenea un prezentator cu un succes enorm al serieie d efilme Fast & Furious pe canalul sau d eYouTube. El este redactor-șef al Recombu, specializata in prezentari auto.


3 comentarii despre subiectul „BBC dezvăluie noi membri ai echipei Top Gear”:
Anonim

Cu 20 si tot nu o sa ii inlocuiasca pe Jeremy Clarkson, Richard Hammond, James May!...

Anonim

De unde stii asta ? Sa vedem prima data.

Laurentiu

Eu ma bucur ca revine Top Gear, nu conteaza cu ce prezentatori.

in plus, o emisiune nu inseamna doar prezentatori, ci o echipa care e in spatele emisiunii, formata din zeci de oameni, care sunt tot aceeasi ca si la vechii prezentatori, o echipa la care prea putini telespectatori se gandesc, desi acesta echipa din spatele luminii reflectoarelor realizeaza de fapt 95% din emisiune: cameramani, graficieni, redactori, montaj, regizor si multi altii.

Poate va fi chiar mai bine, unde-s multi puterea creste, vorba românească, chiar daca emisiunea e englezeasca. :-)

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile