marți, 5 aprilie 2016

Premiera sezonului 2 al serialului "Fear the Walking Dead" va fi difuzată simultan de mai multe televiziuni ale AMCNI-CE

Premiera mondială a sezonului 2 „Fear the Walking Dead” debutează pe AMC în data de 11 aprile. Pe lângă postul AMC, primul episod va fi difuzat simultan în primetime de la ora 23:00, pe toate canalele de film AMCNI-CE din întreaga regiune: pe Filmcafe în România, Film Mania și de asemenea pe C8 în Ungaria, pe Film+ în Republica Cehă și în Slovacia, anunță AMC într-un comunicat remis către HD Satelit.

Pe lângă campania AMC aflată în desfăşurare, a premierei mondiale „Fear the Walking Dead”, un serial ce a făcut ca AMC Global să fie în primele 10 rețele importante de pe piețele regionale din întreaga Europă, America Latină, Asia, Africa şi Orientul Mijlociu, pe întreaga durată a primului sezon, această difuzare în exclusivitate pe mai multe posturi de televiziune, contribuie la sporirea gradului de informare despre apariţia noului sezon.

Noutatea acestui sezon Fear the Walking Dead de la AMC este că va fi urmat în mod exclusiv de „Talking Dead: Fear Edition”, show-ul interactiv despre serial. Găzduit de Chris Hardwick, în prima ediţie le vom ura "bun venit" invitaţilor speciali Cliff Curtis, care joacă rolul lui Travis Manawa în dramă şi producătorului executiv şi showrunner, Dave Erickson.

“Talking Dead: Fear Edition”, îl prezintă pe Hardwick petrecând timp cu fanii, actorii, producătorii şi entuziaştii TV, dezbătând cel mai recent episod şi răspunzând la întrebările si comentariile telespectatorilor. Emisiunea prezintă reportaje din culise și preview-uri în exclusivitate, precum și discuții și comentarii cu privire la întreaga acțiune a serialului.

“Talking Dead” s-a dovedit a fi apreciat de critici, precum şi de telespectatorii de anul trecut.
În 2015, emisiunea a fost nominalizată la premiile Emmy, la categoria “Outstanding Interactive Programme”.

Chris Hardwick este comediant, actor, moderator, autor, scenarist, producător, producător de podcasturi al cărui spirit de moment și inteligență l-au făcut să devină vocea unei generaţii entuziaste de cultură pop.

Despre Sezonul 2 din Fear the Walking Dead

“Fear the Walking Dead” va avea al doilea sezon de 15 episoade împărțit în două, difuzând prima parte de șapte episoade de luni, 11 aprilie, la ora 4:00 , simultan cu premiera din SUA, apoi reluând episodul în aceeași zi în primetime. Celelalte opt episoade rămase vor fi difuzate mai târziu în 2016.

Avându-i ca producători executivi pe Erickson, Robert Kirkman, Gale Anne Hurd, Greg Nicoteroşi David Alpert, "Fear The walking Dead" îi are în distribuție pe Kim Dickens în rolul lui Madison, Cliff Curtis în rolul lui Travis, Frank Dillane în rolul lui Nick, Alycia Debnam-Carey în rolul Aliciei, Ruben Blades în rolul lui Daniel, Mercedes Mason în rolul Ofeliei, Lorenzo James Henrie în rolul lui Chris şi Colman Domingo în rolul lui Strand.

Primul sezon s-a încheiat cu Madison, Travis şi familia lor extinsă, refugiindu-se temporar în proprietatea lui Strand, îngradită de garduri și cu vedere la oceanul Pacific. Pe măsură ce tulburările civile continuă să crească și zombie preiau orașul Los Angeles, Strand se pregătește să evadeze pe "Abigail", iahtul său ancorat în larg.

Despre AMC Global

AMC Global, unitate a AMC Networks International, comemorează filmele preferate pentru fiecare gen şi decadă şi aduce programe originale bine cunoscute, pentru a oferi telespectatorilor săi ceva mai profund, ceva mai bogat, ceva mai mult. Reţeaua a creat unele dintre cele mai apreciate serii din ultima decadă, câştigătoare de premii multiple, ce au redefinit poveştirile dramatice. În plus faţă de distribuţia  largă din America de Nord,  AMC este disponibil în peste 125 de ţări. AMC Global este o destinaţie de top pentru divertisment ce este disponibilă în HD şi SD şi peste toate platformele, inclusiv on-air, online iar la cerere, pe dispozitivele mobile.

Despre AMC Networks International – Europa Centrală

AMC Networks Internaţional – Europa Centrală, o unitate operaţională a AMC Networks Internaţional, este principala companie internaţională în domeniul difuzării şi distribuţiei de posturi televizate cu accent pe pieţele din Europa Centrală şi de Est. În prezent AMCNI – Europa Centrală are în portofoliu 13 mărci de televiziune cu 4 genuri diferite. Sport: Sport1, Sport2, SportM; Copii: Minimax, Megamax; Divertismentt: Spektrum, TV Paprika, Spektrum Home şi Filme: AMC, Film Mania, Filmcafe şi Film+. Posturile sunt programate pentru limbajul, pieţele şi audienţele locate şi sunt disponibile pe numeroase platforme incluzând HD iar la cerere, pe dispozitivele mobile.

AMC Networks Internaţional (AMCNI), divizia globală a AMC Networks, livrează divertisment şi programe apreciate către abonaţi din peste 140 de ţări şi teritorii, inclusiv Africa, Asia, Europa, America Latină şi Orientul Mijlociu. AMCNI constă în mărci globale, Sundance Channel şi AMC, la fel de populare, posturi cu o varietate de programe, recunoscute local. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm vizitaţi: www.amcnetworks.com/amcni

UPDATE 13 aprilie 2016: AMC PREZINTĂ DOUĂ APLICAȚII DIGITALE PENTRU PREMIERA SEZONULUI 2 "FEAR THE WALKING DEAD"

AMC și producătorul de jocuri video Versus Evil au lansat Fear the Walking Dead: Dead Run, jocul oficial pentru dispozitivele mobile bazat pe serialul AMC ce a doborât recordurile de audiență. Aplicația de mobil este de acum disponibilă în întreaga lume prin App Store pentru iPhone, iPad și iPod touch, anunță compania într-un comunicat remis catre HD Satelit.

Fear the Walking Dead: Dead Run îi pune pe jucători în rolul personajelor favorite din serial, încercând să evadeze dintr-un Los Angeles devastat și să scape de grupurile de zombie care au pus stăpânire pe oraș. Grafica jocului cuprinde peisaje cunoscute, precum o biserică abandonată, un liceu și arena sportivă locală. Jocul cuprinde peste 40 de arme și niveluri speciale pe episoade care oferă fire narative în paralel cu evenimentele din serialul tv.

"Am dorit să lansăm jocul într-o manieră unică și incitantă pentru a onora serialul incredibil pe care se bazează. Jocul este atât palpitant cât și atrăgător din punct de vedere vizual, pe măsură ce jucătorii încearcă să supraviețuiască o cădere apocaliptică a orașului Los Angeles", a declarat Mac McKean, SVP al Digital Media pentru AMC și SundanceTV.

Fear the Walking Dead: Dead Run este deocamdată disponibil exclusiv pe App Store pentru iPhone, iPad și iPod touch de AICI.

Pentru informații suplimentare, accesați www.getdead.run.

De asemenea, turul virtual AMC este disponibil pe pagina oficială a postului de televiziune la http://www.amctvce.com/FTWD360/360-tour/

Fear the Walking Dead 360 Experience al AMC oferă un tur virtual al iahtului Abigail, noua casă de pe apă a supraviețuitorilor.


Despre Versus Evil

Versus Evil, LLC este un producător independent de jocuri video care se află în spatele apreciatelor aplicații precum The Banner Saga, Guild of Dungeoneering și Armikrog. Producând jocuri pentru cele mai mari dispozitive mobile, PC și platforme de consolă, Versus Evil lucrează cu studiouri indie din America de Nord, America de Sud și Europa. Compania a fost fondată pe principiile ajutorării producătorii independenți de jocuri să aibă succes financiar și creativ pe piața extrem de competitivă a jocurilor video. Portofoliul lor de jocuri se întind pe diferite genuri, platforme și modele de afaceri. Fiind un producător global, Versus Evil este plasat strategic în lume, având sedii în California, Texas, Maryland și New York.

UPDATE 24 Mai 2016 – "Fear the Walking Dead", serialul preferat al fanilor AMC, va reveni cu a doua jumătate a sezonului doi cu un episod nou-nouț ce va avea premiera pe 22 august de la ora 4:00 și 23:00. A doua jumătate a sezonului doi va fi format din opt episoade.

Criticii aclamă cel de-al doilea sezon, inclusiv David Sims de la TheAtlantic.com care a declarat: "Sezonul doi din Fear the Walking Dead reușește să mențină momentumul grandios din primul sezon, chiar dacă face tranziția pe nouă cale".

Pe măsură ce al doilea sezon al Fear the Walking Dead continuă, eroii noștri se confruntă cu cea mai mare provocare de până acum în căutarea drumului spre supraviețuire.

“Fear the Walking Dead” îi are ca producători executivi și showrunneri Dave Erickson, Robert Kirkman, Gale Anne Hurd, Greg Nicotero și David Alpert, iar din distribuție fac parte Kim Dickens în rolul lui Madison, Cliff Curtis în rolul lui Travis, Frank Dillane în rolul lui Nick, Alycia Debnam-Carey în rolul Aliciei, Ruben Blades în rolul lui Daniel, Mercedes Mason în rolul Ofeliei, Lorenzo James Henrie în rolul lui Chris și Colman Domingo în rolul lui Strand.


Niciun comentariu despre subiectul „Premiera sezonului 2 al serialului "Fear the Walking Dead" va fi difuzată simultan de mai multe televiziuni ale AMCNI-CE”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile