luni, 6 februarie 2017

Sezonul al doilea al serialului "Humans", la AMC din 23 februarie 2017

Sezonul al doilea al serialului "Humans" va debuta la AMC din 23 februarie 2017, de la ora 22:00. Al doilea sezon are opt episoade. Acțiunea din "Humans" se desfășoară într-un prezent paralel în care roboți servitori foarte dezvoltați ( denumiți "synth" ), care se aseamănă  foarte mult cu ființele umane, devin parte integrantă a societății, anunță AMC printr-un comunicat remis către HD Satelit.


Sezonul al doilea continuă evenimentele din sezonul întâi, narațiunea având loc câteva luni mai târziu. Synth-ul Niska (Emily Berrington) este în continuare liberă și posedă codul conștiinței. Familia ei de synth, Mia (Gemma Chan), Leo (Colin Morgan) și Max (Ivanno Jeremiah), neștiind unde se află Niska, încearcă să-și găsească locul în lume, în timp ce oamenii reali Joe (Tom Goodman-Hill) și Laura Hawkins (Katherine Parkinson) încearcă să-și repare căsnicia.


Fiind o formă de viață inteligentă în curs de dezvoltare, în raport cu o formă de viață deja stabilită ( omenirea ), synth-urile se luptă pentru locul lor în lume. Este o narațiune captivantă care continuă sa adeseze o întrebare: cine are dreptul de a stabili ce înseamnă să fii viu?

UPDATE 13 februarie 2017: Kit de presa remis către HD Satelit.


SINOPSIS


Roboții umanoizi au devenit o parte integrată a societății, servind cu obediență și protejând oamenii. Însă ce se întâmplă când acestor synth-uri li se dă dreptul la o conștiință și o voință proprie? Al doilea sezon din ”Humans” explorează posibilitățile și limitările relațiilor dintre populația synth-urilor și omenire și ridică întrebarea dacă numărul în creștere al synth-urilor cu conștiință merită aceleași drepturi ca ale oamenilor.

Familia Hawkins se luptă să lase în urmă evenimentele petrecute. Eforturile lor sunt cu atât mai complicate cu cât sunt atrași în această luptă pe neașteptate, fiind purtați de vechii lor prieteni, synth-urile conștiente. Pe măsură ce capacitățile lor emoționale se dezvoltă, synth-urile sunt împinse la limită, confruntându-se cu dubii morale uriașe privind locul lor în lume.

În timp ce o organizație misterioasă amenință să exploateze secretul prețios din spatele conștiinței roboților, posibilitățile și limitările relațiilor dintre populația synth-urilor și omenire sunt puse la testul suprem.



DESCRIEREA EPISOADELOR


EPISODUL 1

Pe măsură ce familia Hawkins se luptă să uite evenimentele întâmplate, un musafir ajunge neanunțat la ușa lor. Trăind ca un fugar în Berlin, Niska se află în fața unei decizii critice, în timp ce în Regatul Unit, Mia, Leo și Max se ascund pe coastă. În San Francisco, Athena Morrow, un om de știință condus de înverșunare, este recrutată de Milo Khoury, un antreprenor renumit, pentru un proiect top secret.


EPISODUL 2

Laura trebuie să decidă dacă va accepta propunerea Niskăi, în timp ce Karen și Pete află despre un synth special care a fost vândut pe o sumă fără precedent pe piața neagră. Hester folosește tehnici îndoielnice pentru a căpăta informații de la prizonierul său, iar Leo se află în fața unei noi misiuni. Mia își asumă un risc ajutându-l pe Ed, dar oare acum secretul ei e în pericol de a fi expus?


EPISODUL 3

Athena călătorește în Regatul Unit iar secretul său tragic este descoperit. Evaluarea conștiinței Niskăi începe. Petrecând mai mult timp acasă, Joe observă comportamentul din ce în ce mai excentric al lui Sophie. Când Karen reîncepe să lucreze alături de Pete, apar noi rupturi în relația lor. Synth-urile sunt obligate să plece din ascunzătoare, dar Mia îi șochează cu o decizie importantă.


EPISODUL 4

Mia și Ed devin mai apropiați, însă relația lor este în pericol când secretul le este descoperit. Toby se apropie de Renie, dar o jignește atunci când reușește să treacă de masca ei de "synth". Situația e sumbră pentru Niska până când Laura aduce un martor surpriză. Când Milo o confruntă pe Athena cu privire la planurile ei, aceasta îl convinge că această cercetare le va fi benefică amândurora. Karen și Pete merg mai adânc în ancheta "seraphim". Iar când influența lui Hester asupra lui Leo devine evidentă, apar rupturi între el și Max.


EPISODUL 5

Când Mia este în pericol să cadă pradă unei organizații misterioase, se vede obligată să ia măsuri drastice. Odi se luptă să găsească un sens al vieții sale, în timp ce Sophie este copleșită de stilul de viață de synth al lui Renie. Pete se recuperează din atac, iar Karen face o confesiune care le zguduie relația. Hester și Leo controlează Silo și dau de urma lunetistului care l-a omorât pe Ten. Hester este de acord să cadă la înțelegere cu ea în mod pașnic, dar oare ea este de încredere? Mattie pleacă de acasă pentru a se întâlni cu Leo.


EPISODUL 6

Athena îi pune la încercare etica lui Milo și este șocată când acesta îi dezvălui planul său real. Întoarcerea surprinzătoare a Miei are ramificații în familia Hawkins. Mattie îl găsește pe Leo, însă i-ar putea dezvălui secretul? Max pune bazele unei noi comunități de synth-uri; când află cât de departe este Leo în stare să meargă pentru a-și împlini misiunea, el preia frâiele situației.


EPISODUL 7

Atunci când Mattie dezvăluie că synth-urile au de gând să pătrundă în Silo, laura este determinată să o găsească pe Niska și să-i ceară ajutorul. Mattie îl roagă pe Max să o ajute să îl salveze pe Leo de influența lui Hester. Toby primește un mesaj îngrijorător de la Renie. Karen caută ajutorul profesional al Athenei și ia o decizie care îi va schimba viața. Mia și Hester pătrund în Silo, dar lucrurile nu merg tocmai conform planului.


EPISODUL 8

În urma tragediei de la Silo, Karen simte că ea și Sam nu au niciun viitor și preia frâiele situației. Niska și Astrid se pregătesc să se întoarcă la Berlin, însă chiar poate Niska să plece de lângă familia ei? Joe șochează pe Laura cu o confesiune sinceră. Hester caută răzbunare și nu se va opri până nu îl va răni pe Leo.


DESCRIEREA PERSONAJELOR


LAURA HAWKINS (Katherine Parkinson)
Lumea Laurei a fost destrămată de decizia soțului său de a o cumpăra pe ”Anita”, synth-ul menajeră. Suspicioasă pe perfecta Anita și pe sentimentele pe care robotul le producea în familia ei, avocată muncitoare a început să înțeleagă că Anita era mai mult decât o mașinărie. Pe măsură ce trecutul tragic al Laurei iese la lumină, la fel și al Miei - adevărata conștiință a Anitei. Dar formând o legătură strânsă, Mia și celelalte synth-uri au plecat pentru a fugi de pericol. Acum Laura încearcă și ea să meargă mai departe, să reintre în normalitate și să își reclădească mariajul.

JOE HAWKINS (Tom Goodman-Hill)
Înșelându-și soția cu Anita și neștiind că aceasta este mai mult decât o mașinărie, Joe muncește fără oprire pentru a recâștiga iubirea și încrederea soției și copiilor săi. Tot ce-și dorește acum este o viață normală. Deși acum a ajuns să înțeleagă și să respecte adevărata natură a synth-urilor conștiente, el speră cu ardoare că asocierea periculoasă cu ei a familiei sale este în trecut.

MIA (Gemma Chan)
Mia, primul synth conștient, în sfârșit a evadat din programul ”Anita” cu ajutorul experiențelor intense cu familia Hawkins, pe care a ajuns să-i îndrăgească profund. Scăpând ca prin urechile acului cu viață atunci când autoritățile i-au încercuit, ea este acum determinată să exploreze mai mult decât acea identitate înmugurită, pentru a se regăsi și a-și cunoaște limitele emoțiilor și conștiinței - chiar dacă acest lucru înseamnă a se pune în pericol.

NISKA (Emily Berrington)
Volatila Niska a ajuns să urască și să nu mai aibă încredere în oameni. Acest sentiment a culminat cu uciderea sa de către un client abuziv la bordelul de synth-uri, unde a fost forțată să lucreze. Însă alături de George Millican și familia Hawkin, ea a văzut o altă latură a omenirii și a fost obligată să adopte o perspectivă mai subtilă: posibil că oamenii nu sunt chiar atât de netrebnici. Acum aflată în posesia unui secret extraordinar, și nu mai puțin periculoasă decât a fost vreodată, ea trebuie să decidă ce va face cu această putere care poate schimba lumea.

LEO (Colin Morgan)
Leo s-a concentrat întreaga viață pe supraviețuirea ”fraților” săi synth-uri, care au fost creați de tatăl său decedat pentru a-i fi lui familie. Dar această familie este acum destrămată - acea misiune esențială de a rămâne în viață nu mai este acum o prioritate. Leo încearcă să găsească ceva ce se aseamănă cu normalitatea, dar el este mult prea afectat - nu poate să stea locului. El are nevoie de o nouă misiune, o nouă cauză - și o va găsi curând.

MATTIE HAWKINS (Lucy Carless)
Adolescenta hacker, Mattie a trebuit să se maturizeze repede când familia sa a descoperit că synth-ul lor aparent obișnuit, Anita, o ascundea de fapt pe Mia, cea care putea gândi și simți. Dezvăluirea secretului Laurei a vindecat ruptura dintre mamă și fiică, dar ea încă nu-l poate ierta pe tatăl său pentru infidelitate. Mattie - mai isteață și mai haioasă ca niciodată - este frustrată. Ajutând synth-urile i-a dat o cauză pentru care să lupte. Oare acest lucru s-a terminat definitiv? Este disperată să se reîntâlnească cu Leo și ceilalți. Viața n-are gust fără ei.

MAX (Ivanno Jeremiah)
Max este mai loial ca niciodată, ”fratelui său mai mare”, Leo. Mereu de partea lui, mereu acolo în rolul vocii conștiiței. Tot ce și-a dorit vreodată Max a fost o casă, și simte că în sfârșit au găsit-o. Dar când acea casă este amenințată, Max își poate da seama că fidelitatea sa față de alții nu este suficientă. El va trebui să găsească o nouă identitate, propria sa voce, propria sa cale. Inocentul, bunul Max va trebui să se deștepte.

TOBY HAWKINS (Theo Stevenson)
Precum sora sa mai mare, Toby a crescut și el. Îi este dor de Mia și de celelalte synth-uri, dar nu va lăsa acest lucru să-l definească, așa cum face Mattie. Foarte cumsecade, mereu optimist, el este un romantic - și încă nu știe că va cunoaște pe cineva foarte special cu care va crea o legătură profundă - cineva care are nevoie urgentă de ajutorul său.

SOPHIE HAWKINS (Pixie Davies)
Sophie a fost cea care a creat cea mai mare atașare față de Anita/Mia. Ea încă tânjește, sperând în tăcere - și așteptând - ca prietena ei cea mai bună să se întoarcă. Însă oare a ajuns ea să se identifice prea mult cu Mia și Niska?

INSPECTORUL DETECTIV PETE DRUMMOND (Neil Maskell)
Un polițist încăpățânat și pesimist, Pete învinuia cândva syth-urile pentru toate relele din lume. Desigur și pentru destrămarea familiei sale, când soția lui, Jill a început o relație cu synth-ul ei. Astfel că viața lui s-a întors pe dos când a descoperit că partenera sa detectiv, Karen Voss, nu era om, ci un synth conștient. Pete a depășit starea de șoc și de neînțelegere, iar acum îl vedem încercând cu curaj să facă o relație imposibilă să funcționeze, fiind între timp promovat în Special Technologies Task Force.

INSPECTORUL DETECTIV KAREN VOSS / “BEATRICE” (Ruth Bradley)
S-a descoperit că synth-ul Karen era robotul conștient pe care David Elster l-a creat să fie identic cu soția sa care murise. Nedorită și forțată să-și ascundă adevărata natură, Karend dorea să moară și să încheie exeprimentul conștiinței de ”synth”, dar în final, umanitatea sa înnăscută și legătura cu Leo și celelalte synth-uri conștiente au făcut-o să le întindă o mână de ajutor. Acum ea trăiește în liniște cu Pete, pe care îl iubește. Însă întrebarea despre cine și ce este ea e un obstacol constant în calea fericirii. Karen va trebui să găsească o nouă metodă să rezolve această problemă. Dar cum?

ODI (Will Tudor)
Odi era synth-ul ramolit, defect și depășit al doctorului George Millican. El i-a dăruit lui George companie și îngrijire, precum și un tezaur de amintiri, deși nu a fost niciodată conștient, și a stat alături de George pe patul de moarte. Ultima dată când l-am văzut, poliția trimitea acest synth învechit la reciclat.

HESTER (Sonya Cassidy)
EvaLife ”Hester” Synthetic este un model industrial popular, făcut pentru munca periculoasă și murdară pe care înainte o făceau oamenii. Zeci de mii de modele ”Hester” lucrează în fabrici, uzine și rafinării din întreaga lume. Însă o mașinărie specială dintr-o uzină chimică din Nottingham este pe cale să devină un synth cu totul unic. Acest Hester își dă seama că este diferit de ceilalți. Procesul de a se accepta pe sine, o va purta pe căi neașteptate.

ED HOOLEY (Sam Palladio)
Ed este un om decent într-o poziție dificilă. El și-a lăsat viața deoparte pentru a o îngriji pe mama sa, Diane, care suferă de demență precoce. Ceea ce înseamnă că a preluat afacerea falimentară a familiei, o cafenea pe malul mării, care pierde repede bani. Ed este cumsecade, talentat, încântător. Este ratat în viața asta, nu se îndreaptă niciunde. Dar, ca un fiu cuminte, simte că nu are de ales. Nici nu are cu cine discuta, exceptând synth-ul pe care l-a angajat pentru câteva ore pe zi să-l ajute la cafenea. El simte că se apropie de mașinărie. Sau o fi doar singurătatea? Își pierde mințile? Sau e ceva mai mult?

DR ATHENA MORROW (Carrie-Anne Moss)
Athena este unul dintre cei mai buni oameni de știință ai Inteligenței Artificiale. Sinceră și formidabilă, ea trăiește numai pentru munca sa, păstrându-și viața privată în secret. Fiind solitară și un geniu concentrat pe țelul său, sunt motivele pentru care Milo Khoury a angajat-o să conducă un proiect top secret în compania sa, Qualia. Reticentă la început și suspicioasă privind intențiile lui Milo, Athena este în final convinsă de resursele tehnice de neegalat de la Qualia, care îi oferă oportunitatea să-și urmeze visul care a frământat-o ani de zile...


MILO KHOURY (Marshall Allman)
Milo este un miliardar din Silicon Valley și fondatorul unei companii tehnice mondiale de top, Qualia. Modul său prietenos, obișnuit ascunde o dorință nemiloasă de a reuși, una născută dintr-o copilărie dură. Are discursuri evanghelice, aproape mesianice, despre puterea inovației științifice și visul de a fi cel care va duce synth-urile la următoarea etapă a evoluției lor. Are nevoie ca Athena să îi ducă la îndeplinire proiectul măreț, doar că el nu i-a dezvăluit amploarea planurilor sale.

ASTRID SCHAEFFER (Bella Dayne)
Astrid este o tânără din Berlin fără planuri, fără scheme, fără ambiții și fără inhibiții. Ea nu știe ce va face mâine și nici nu-i pasă. Iubește oamenii, dansul, zgomotul, petrecerile, distracția, mâncarea, adică viața. Are o gândire deschisă și o inimă deschisă, deși puțini oameni acceptă spontaneitatea așa cum o face ea. I se va pune la încercare această deschidere de către cineva foarte special care va intra în viața sa...

IRENE “RENIE” WATSON (Letitia Wright)
Renie este un ”synthie” de șaptesprezece ani. O subcultură care ia amploare rapid, a celor care se prefac că sunt synth-uri, copiindu-le moda, discursul și comportamentul. A te preface că ești un synth tot timpul necesită o disciplină incredibilă și sacrificiu, mai ales în fața bătăușilor de la școală, dar acest lucru îi oferă lui Renie o stare de pace și control. Însă cine este cu adevărat adolescenta din spatele zâmbetului alb, machiajului și lentilelor de contact?


BIOGRAFIA ACTORILOR


KATHERINE PARKINSON


Katherine Parkinson este o actriţă câştigătoare a premiului BAFTA. A studiat Classics la Oxford şi apoi s-a perfecţionat la LAMDA.

Ea este probabil cea mai cunoscută pentru rolul Jen Barber din ”The IT Crowd” pentru care a primit premiul pentru Cea Mai Bună Actriţă de Televiziune în Comedie în anii 2009 şi 2014 şi un premiu BAFTA în anul 2014 pentru Cea Mai Buna Performanţă Feminină într-o comedie.
În contribuţiile sale din televiziune sunt incluse “The Honourable Woman”, ”Inside No. 9”, ”Sherlock”, ”Doc Martin”, ”In the Club” şi ”Whites”.

Parkinson a apărut de asemenea în numeroase filme de lung metraj, ca ”The Boat That Rocked” (sau ”Pirate Radio” aşa cum a fost denumit filmul în America de Nord), o comedie britanică regizată de Richard Curtis având ca actor pe Philip Seymour Hoffman; ”Easy Virtue” cu Jessica Biel şi Colin Firth; ”How to Lose Friends and Alienate People” având în roluri pe Simon Pegg şi Kirsten Dunst; şi ”St. Trinians 2: The Legend of Fritton’s Gold”.

Parkinson se mândreşte de asemenea cu o reputaţie în teatru, inclusiv ”Before the Party” a lui Rodney Ackland din 1949; ”Absent Friends” a lui Alan Ayckbourn; ”66 Books at the Bush Theatre”; ”School For Scandal”, ”Season’s Greetings”; ”Cock”; ”The Seagull” a lui Anton Chekhov ; ”The Lightning Play”; „”Other Hands”; „”Flush”; „”Cigarettes and Chocolate”; ”The Unthinkable”; ”Antigone”; ”The Increased Difficulty of Concentration”; ”Camille”; ”Deep Throat Live On Stage”; ”Frame 312”; şi ”The Age of Consent”.

TOM GOODMAN-HILL

Tom Goodman-Hill este un actor englez de televiziune,film, teatru şi radio. El şi-a luat BA-ul în Dramă şi Engleză la Universitatea din Warwick.

Goodman-Hill este cel mai cunoscut pentru rolul său Mr. Grove din ”Mr. Selfridge” şi pentru rolul Constable din seria televizată ”Ideal”. A apărut de asemenea în ”Residue”, ”The Thirteenth Tale”, ”The Hollow Crown: Richard II” cu Ben Whishaw, ”Dead Boss”, ”Call the Midwife”, ”Black Mirror”, ”Waking the Dead”, ”Foyle’s War”, ”George Gently”, ”The Devil’s Whore”, ”Lewis”, ”Green Wing”, ”Gideon’s Daughter”, ”The Office”, ”Spooks” şi ”Border Café”.

Goodman-Hill poate fi văzut în filmele de lung metraj: ”Everest”, ”The Imitation Game” cu Benedict Cumberbatch, ”Glorious 39”, ”Hippie Hippie Shake”, ”The League of Extraordinary Gentleman” cu Sean Connery, ”Charlotte Gray” cu Cate Blanchett şi ”In Love and War”.

În teatru, Goodman-Hill a primit nominalizarea la Premiile Laurence Olivier pentru Cea Mai Bună Performanţă în rol secundar într-un musical pentru rolul Sir Lancelot din ”Spamalot”. În contribuţiile sale sunt trecute: ”The Effect”, ”Death and the Maiden” cu Thandie Newton, ”Earthquakes in London”, ”Enron”, ”Pete and Dud: Come Again”, ”A Doll’s House”, ”Tartuffe”, ”Bartholomew Fair”, ”Talk of the City”, ”Two Gentlemen of Verona” şi ”An Inspector Calls”.


GEMMA CHAN

Născută în Londra, actriţa britanică Gemma Chan şi-a adjudecat rapid locul printre stelele în devenire din industrie. După ce a obţinut o diplomă de avocat de la Universitatea Oxford, Chan a primit o ofertă de la o mare firmă de avocatură dar a refuzat-o pentru a se perfecţiona la Centrul De Dramă din Londra. De când a absolvit şcoala, Chan şi-a demonstrat versatilitatea într-o carieră ce a inclus drame şi comedii pentru televiziune, film şi teatru.

Chan şi-a arătat nivelul în drame televizate cum ar fi ”Sherlock” (câştigător al premiului BAFTA – Cea Mai Bună Dramă ) alături de Benedict Cumberbatch şi Martin Freeman şi în comedii cu transformări remarcabile printre care ”Secret Diary of a Call Girl Showtime” şi câştigătorul de premii al postului Channel 4, ”Fresh Meat”. Chan a apărut în unele dintre cele mai iubite ecranizări britanice, inclusiv ”Doctor Who: The Waters of Mars” cu David Tennant şi Lindsay Duncan, şi sitcom-ul câştigător al premiilor BAFTA şi Emmy, ”The IT Crowd”. De asemenea a jucat în ”One’s True Love”, a postului BBC, regizat de către câştigătorul premiului BAFTA Dominic Savage, alături de David Morrissey, David Tennant, Kaya Scodelario şi Jane Horrocks; ’’Shetland”, scrisă de către câştigătoarea de premii Ann Cleeves, al doilea sezon a dramei supernaturale ”Bedlam”, de la Sky Living; şi alături de Ben Chaplin, Oona Chaplin şi Sheridan Smith ca actorii principali în drama postului Channel 4, ”Dates” (numită de The Guardian - Best TV în anul 2013). ”Dates” va fi transmis în reţeua CW SUA în vara anului 2015. În acest an, Chan va apărea în a şasea parte a dramei BBC ”The Game”, un thriller despre spionajul războiului rece, alături de Tom Hughes şi Brian Cox. Seria a avut premiera la BBC America în luna noiembrie a anului trecut. Va putea fi văzută de asemenea în comedia ”Brotherhood” alături de Johnny Flynn, Ben Ashenden şi Sarah Hadland, ce va fi difuzat pe Comedy Central spre finalul anului 2015.

În contribuţiile ei sunt incluse aclamatul nominalizat la premiile BAFTA, ”Submarin”, având în rolurile principale pe Craig Roberts, Sally Hawkins şi Paddy Considine, şi ”The Double”( nominalizat pentru Cel Mai Bun Film la Festivalul de Film din Londra) alături de Jesse Eisenberg şi Mia Wasikowska, ambele regizate de Richard Ayoade. De asemenea a avut apariţii în thrillerul psihologic ”Exam”(nominalizat la Festivalul de Film Raindance 2009 pentru Cea Mai Buna Caracteristică), regizat de Stuart Hazeldine şi ”Shanghai”, o dramă despre Al Doilea Razboi Mondial regizată de către Mikael Hafstrom, cu John Cusack, Chow Yun Fat şi Gong Li. În anul 2014 Chan şi-a făcut debutul la Hollywood în thrillerul despre spionaj a studiourilor Paramount , ”Jack Ryan: Shadow Recruit” regizat de către Kenneth Branagh, alături de Chris Pine, Kevin Costner şi Keira Knightley.

Chan a finalizat filmările la ”London Fields” regizat de Mathew Cullen, alături de Johnny Depp, Billy Bob Thornton, Amber Heard şi Jim Sturgess, bazat pe romanul scris de Martin Amis. În 2015 Chan va apărea în filmul francez ”Belles Familles”, scris şi regizat de Jean-Paul Rappeneau, alături de Mathieu Amalric şi Marine Vacth.

De asemenea o actriţă realizată, Chan şi-a făcut debutul pe scena britanică în premiera ”Bertolt Brecht Turandot” la teatrul Hampstead. În noiembrie 2013 ea a fost aleasă de către dramaturgul Timberlake Wertenbaker, câştigător al premiului Tony® and Olivier, să joace în rolul Atenei la premiera mondială a ”Our Ajax la Southwark Playhouse”. Chan a jucat în bine cunoscutul ”Yellow Face” a lui David Henry Hwang, câştigător al premiului Tony® and Olivier şi finalist la premiul Pulitzer, la teatrul Park şi în luna mai 2014 ea a apărut în relansarea piesei la Teatrul Naţional. Chan este pricepută în a cânta la pian şi vioară şi sprijină intens drepturile omului, luând parte la actele de caritate UNICEF, Reprieve and Refuge.

EMILY BERRINGTON
Emily Berrington este o actiţă engleză de film şi televiziune. Şi-a petrecut tinereţea urmărind o carieră în politică ba chiar a lucrat o scurtă perioadă în Camera Comunelor înainte de a se înscrie la şcoala de muzică şi dramă Guildhall. Înainte de a absolvi în 2002, Berrington şi-a desfăşurat primul rol în piesa ”Children’s Children” la teatrul Almeida şi de asemenea un rol în biopicul britanic ”The Look of Love”, cu Steve Coogan.
Berrington a apărut în seria televizată 24: ”Live Another Day”, unde a jucat alături de Kiefer Sutherland ca şi Simone Al-Harazi pentru mai multe episoade. A mai apărut în ”The White Queen; Outnumbered”; şi în miniseria de pe History Channel, ”Sons of Liberty”.
Apariţiile în filme ale lui Berrington includ ”The Inbetweeners 2” şi horror-ul psihologic, ”The Last Showing”.


COLIN MORGAN

Colin Morgan a primit nenumerate premii şi recunoştinţe pentru munca sa depusă în film, televiziune şi teatru. A primit primul său rol important la Teatrul London West End când a jucat în ”Vernon God Little” caracterul bine cunoscut cu acelaşi nume.
Morgan este poate cel mai cunoscut pentru rolul său principal din seria televizată BBC, „”Merlin”. A câştigat numeroase premii pentru cele cinci sezoane rulate, ca şi faimosul tânăr vrăjitor, inclusiv, Caron Keating Outstanding Newcomer la Variety Showbiz Awards (2008); Outstanding Actor într-o Dramă la Monte Carlo TV Festival Awards (2009, 2010 şi 2011); Cel Mai Bun Actor la TV Quick Awards (2011 şi 2012), la Virgin Media TV Awards (2012) şi la SFX Awards (2013); şi Cel Mai Bun Rol Masculin într-o Dramă la National Television Awards (2013). Alte apariţii televizate includ ”Doctor Who”, ”The Fall”, ”Quirke” şi ”The Catherine Tate Show”.
În contribuţiile filmelor de lung metraj ale lui Morgan sunt incluse ”Parked”, în care a jucat cu Colm Meaney; ”Island”; ”Testament of Youth” cu Alicia Vikander şi Kit Harington; şi în viitorul film ”Legend”, în care va juca alături de Tom Hardy şi Emily Browning.
Pe scenă, Morgan a câştigat multe aprecieri de la critici pentru o varietate de roluri. În 2008, el a câştigat premiul DEWYNTERS London Newcomer of the Year Award pentru rolul său titular în ”Vernon God Little” şi în 2013 a câştigat Best Featured Actor într-o nouă producţie a unei piese de la Broadway World West End Awards pentru rolul Ariel în ”The Tempest”. Alte piese de teatru în care a jucat sunt ”Mojo”, ”Our Private Life”, ”A Prayer for My Daughter” şi ”All About My Mother”.


LUCY CARLESS

Lucy Carless este membră a Nottingham Television Workshop cunoscut pentru formarea actorilor ca Jack O’Connell şi Samantha Morton. Cel mai recent a fost vazută alături de John Simm şi David Threlfall în rolul Susan Mann din drama poliţistă britanică ”Code of a Killer”, povestea adevărată a descoperirii testului ADN ca metodă de a rezolva infractiuni şi a primei urmăriri ADN ce a urmat.



IVANNO JEREMIAH

Ivanno Jeremiah este un actor de film, televiziune şi teatru născut în Uganda. El a studiat în Londra la BRIT School of Performing Arts şi apoi a câştigat un loc la prestigioasa Royal Academy of Dramatic Art.
În filmele sale de lung metraj regăsim ”The Veteran” şi ”Papadopoulos & Sons”.

În televiziune, Jeremiah a apărut în dramele criminalistice britanice ”Injustice” şi ”The Jury”, ”Julius Caesar” şi ”The Hollow Crown” cu Benedict Cumberbatch.

În teatru, Jeremiah a îmbrăţişat scena Royal Court în cunoscuta nouă piesă ”The Nether and Truth and Reconciliation”; în turneu internaţional în ”The Suit” pentru legendarul regizor Peter Brook şi a apărut în ”Julius Caesar” pentru the Royal Shakespeare Company în Stratford, Londra şi New York.




THEO STEVENSON

Theo Stevenson a primit primul său rol adevărat când avea doar zece ani, atunci când a apărut în filmul de lung metraj ”Fred Claus” alături de Vince Vaughn şi Paul Giamatti.

De la debutul său, Stevenson a apărut în comedia neagră ”In Bruges”, alături de Colin Farrell şi Ralph Fiennes; ”Reuniting the Rubins”; şi a jucat în rolul principal a lui Horrid Henry: ”The Movie and All Stars”.

Stevenson a apărut de asemenea în seriale pe micul ecran cum ar fi ”Little Crackers” şi în sitcom-ul pentru copii, ”Millie Inbetween”.

În contribuţiile sale teatrale sunt incluse ”Skane; The Human Comedy”; ”Dido”, ”Queen of Carthage”; şi ”Member of the Wedding”.


PIXIE DAVIES

Deşi are doar opt ani, Pixie Davies a avut deja o carieră în actorie. La vârsta de cinci ani, ea a câştigat Premiul pentru Cea Mai Bună Actriţă la British Arrows Craft Awards pentru munca sa în populara campanie Oreo.
A apărut de asemenea în numeroase seriale TV printre care: ”The Secret of Crickley Hall”; ”The White Queen”, ca şi Prinţesa Elizabeth; ”Utopia”; şi ”Roald Dahl’s Esio Trot”.
În filmele de lung metraj sunt incluse: ”Out of the Dark”, în care a jucat alături de Julia Stiles şi Scott Speedman; ”Nativity 2: Danger in the Manger!” cu David Tennant; şi ”Nativity 3: Dude, Where’s My Monkey?!”.
Pe lângă ”HUMANS”, Pixie a putut fi văzută în 2016 în filmul lui Tim Burton, ”Peregrine’s Home for Peculiars”, alături de Samuel L. Jackson, Eva Green şi Dame Judi Dench.


NEIL MASKELL

Neil Maskell este un actor englez, un scriitor şi un regizor cu o lungă listă de contribuţii în film, televiziune şi teatru.

Maskell fimează în acest moment la ”Knights of the Round Table: King Arthur” a lui Guy Ritchie. Printre filmele sale anterioare se regăsesc: ”Hyena” regizat de Gerard Johnson, ”The Kill List” a lui Ben Weatley (pentru care a primit o nominalizare pentru Cel Mai Bun Actor la BIFA), ”Open Windows”, ”The Rise”, ”Pusher”, ”Wild Bill” şi ”Nil By Mouth”.

Maskell a jucat de asemenea în multe seriale de succes televizate printre care ”Utopia”, ”Raised By Wolves”, ”The Mimic”, ”Run”, ”Dates”, ”The Jury” şi ”The Murder of Stephen Lawrence”.


RUTH BRADLEY

Ruth Bradley este o actriţă irlandeză ce a apărut prima dată pe ecran în 2002 în seria TV BBC, ”Movie Sinners”.

Bradley a avut roluri periodice în ”The Clinic”, ”Legend”, ”The Innocence Project”, ”Plus One” şi ”Love/Hate”. În 2007, ea a câştigat Best Supporting Actress la Irish Film and Television Awards pentru rolul său din ”Stardust” şi a câştigat de asemenea Best Actress 2010 la Milan International Film Festival pentru rolul din ”In Her Skin”.

În contribuţiile sale din filme sunt incluse ”The Sea”, ”I Am You”, ”Alarm”, ”Flyboys şi Grabbers”, pentru care a câştigat în 2013 statuia Best Actress la Irish Film and Television Awards. Ea va apărea în viitorul film de lung metraj ”Pursuit”, pregătit de lansare în 2015.

Pe lângă film şi televiziune, Bradley a fost văzută pe scenă în ”Playboy of the Western World” (Abbey Theatre, Dublin), ”Sive” (Druid Theatre Company) şi ”Buddleia” (Donmar Warehouse, London).


WILL TUDOR

Will Tudor este un actor englez cu apariţii în televiziune, teatru şi film.

De când şi-a făcut debutul în televiziune cu ”Great Expectations” a postului BBC, el a apărut în ”The Red Tent”, ”In the Club” şi cel mai notabil în seria HBO câştigătoare de premii, ”Game of Thrones”.

Apariţiile din filme ale lui Tudor includ ”Bonobo”, ”Vampire Academy: Blood Sisters” şi filmul ”Tomorrow” din 2015.

Un actor de teatru apreciat de asemenea, Tudor a apărut în ”Black Snow”, ”Richard III”, ”Guys and Dolls” şi ”A Midsummer Night’s Dream”. Actualmente el filmează la un nou serial Tv ”Mr. Selfridge”.


SONYA CASSIDY

În 2012, Sonya Cassidy a jucat rolul lui Clara în drama BBC "The Paradise", creată de Bill Gallagher, si a fost, de asemenea, în rolul Celinei Ashworth, în drama premiată de către Royal Television Society "Vera", alături de Brenda Blethyn. De atunci, ea a apărut în rolul principal al Oracle în 2015 în serialul SyFy "Olympus", care urmează povestea eroului ce se transformă dintr-un tânăr într-un lider nemilos a cărui forță și ferocitate se poate compara cu a zeilor înșiși.

Printre alte roluri în televiziune amintim “The Rebel” (Gold, 2016); “Ripper Street” (BBC, 2016); “Endeavor” (ITV, 2013); “Midsomer Murders” (ITV, 2010); “The Tudors” (BBC/Showtime Networks, 2009); “Lewis” (Granada Media/ITV, 2009); and “Doctors” (BBC, 2009).

În industria filmului, Cassidy a apărut în 2015 în thrillerul Survivor alături de Pierce Brosnan, James D’Arcy, Angela Bassett și Milla Jovovich; în comedia lui Vadim Jean, Breaking the Bank, unde a jucat alături de Kelsey Grammer, Tamsin Greig și Matthew Horne; și în drama biografică The Fifth Estate, din 2013, alături de Benedict Cumberbatch, Alicia Vikander, David Thewlis și Stanley Tucci.

Cassidy a apărut în roluri importante pe scenă, începându-și cariera din teatru în rolul principal al lui Rachel Brown pentru producția Inherit the Wind a companiei The Old Vic's din 2009 alături de Kevin Spacey. A mai jucat a alături de Charlie Cox în The Prince of Homburg al lui Denis Kelly la Donmar Warehouse și în producția Theatre Royal Haymarket, The Lion in Winter, în care a interpretat rolul prințesei Alais alături de Robert Lindsay, Joanna Lumley, Tom Bateman și James Norton.


SAM PALLADIO

Crescut de părinții săi artiști în Cornwall, un oraș mic de lângă Londra, Sam Palladio a rămas aproape pentru a-și urma cariera de artist, studiind teatru și muzică la Rose Bruford Drama College de unde a și absolvit.

După absolvire, Palladio și-a dezvăluit talentul în distribuția musical-ului Dreamcoats & Petticoats, făcând un tur prin Regatul Unit înainte de a de juca la London’s West End.

Din aparițiile în televiziune se numără roluri precum Stoke în sezoanele doi, trei și patru din hitul Showtime, ”Episode” cu Matt LeBlanc. În plus, el a apărut pe micul ecran din UK în emisiuni precum ”Doctors” și ”The Hour”.

Palladio a dobândit aprecierea criticilor când a apărut în 2012 în ”Nashville”. Interpretarea sa în “If I Didn’t Know Better” a captivat audiența imediat și a aprins cariera sa muzicală. El cântă liniile melodice atât din sezonul întâi cât și din cel de-al doilea, care s-au vândut în peste două milioane de track-uri.

Înainte, Palladio a apărut în filmul Runner, Runner alături de Justin Timberlake, Ben Afflek și Gemma Arterton. Recent și-a împrumutat vocea pentru a juca rolul Prințului în animația Strange Magic, a Walt Disney / Lucas Films, alături de Evan Rachel Wood.

Palladio interpretează și își creează propria muzică, cântă la chitară, la tobe și la pian, iar în prezent filmează pentru al cincilea sezon din Nashville.


CARRIE-ANNE MOSS

A devenit una dintre cele mai căutate actrițe de când a jucat în franciza Warner Bros/Village Roadshow de mare succes, The Matrix, alături de Keanu Reeves și Laurence Fishburne.

Printre alte apariții notabile amintim Red Planet, Chocolat, nominalizat la Oscar, Memento, film apreciat de critici, Suspect Zero, comedia Fido, Disturbia hitul box office, Unthinkable și Pompeii.

Ea revine în cunoscuta franciză a jocului video Mass Effect și în animația adaptată după jocul video on-line chinezesc extrem de popular Dragon Nest. Moss a jucat în numeroase proiecte de filme indie precum Chumscrubbers, Mini’s First Time, Snow Cake, The Boy Who Smells Like Fish, Normal, The Bye Bye Man, Frankenstein și Knife Fight

Moss a primit numeroase premii pentru interpretările sale, inclusiv nominalizări la premiile MTV, SAG și Teen Choice Award și a câștigat Independent Spirit Award la categoria ”cea mai bună actriță” pentru munca sa în Memento, filmul lui Christopher Nolan.

Cel mai recent, Moss a terminat de filmat la filmul de lungmetraj Brain on Fire, care a rulat la Festialul International de Film de la Toronto în 2016. Serialul lui Moss extrem de așteptat pe Netflix, ”Marvel's Jessica Jones” a fost foarte apreciat și se întoarce în producție pentru sezonul al doilea.


MARSHALL ALLMAN

Originar din Austin, Texas, Marshall Allman este cel mai bine cunoscut pentru rolul lui Tommy, fratele mai mic al personajului lui Sam Trammell, Sam Merlotte din producția HBO, ”True Blood” și pentru rolul lui LJ, fiul adolescent al personajului lui Dominic Purcell, Lincoln Burrows din serialul ”Prison Break” de pe FOX. Rolurile sale în televiziune includ apariții episodice în “Bates Motel,”“Grey’s Anatomy”, “It’s Always Sunny in Philadelphia”,“Mad Men”,“Sons of Anarchy”,“Justified” și “The Closer”.

Allman a fost pentru prima dată prezentat spectatorilor în 2005 când a jucat alături de Bruce Willis și Ben Foster în thrillerul de acțiune, Hostage. Printre alte apariții în filme amintim filmul Fragments alături de Forest Whitaker și Dakota Fanning și Jayne Mansfield’s Car, regia și scenariul semnate de Billy Bob Thornton, cu Robert Duvall și Kevin Bacon în rolurile principale.

Cel mai recent, Allman a scris, regizat, produs și editat scurtmetrajul Make Like a Dog, o comedie plasată în anul 1963 despre un cuplu (Jamie Anne Allman care a jucat în ”Preacher” și Mark Kelly, care a jucat în ”The Walking Dead”) care este dispus să încerce orice pentru a învinge infertilitatea. Cei doi își scot relația din situațiile dificile. Acest scurtmetraj este prima parte dintr-o serie numită ”Marriage”, care va avea alte patru capitole în care vor juca aceiași actori rolurile diferitelor cupluri, din perioade diferite de timp, care se confruntă cu problemele socio-politice ale perioadei.


BELLA DAYNE

Bella Dayne a fost născută și crescută în Berlin, Germania. Vorbește fluent mai multe limbi străine, a început să joace de la o vârstă fragedă și a obținut rapid diverse roluri atât internaționale cât și naționale.

A fost distribuită în comedia ”Plebs” și a primit roluri în producțiile CBS ”Person of Interest”, ”The Goldbergs” și ”American Horror Story”. Anul acesta, Dayne va apărea în al doilea sezon din drama ”Man in the High Castle” a Amazon, bazată pe romanul lui Philip K Dick, care explorează cum ar fi fost viața după cel de-al doilea război mondial dacă naziștii ar fi câștigat războiul.

În 2017, Dayne va apărea în mini-serialul ”Guerilla” care se va difuza pe Showtime în SUA și pe Sky Atlantic în UK. Va juca alături de Idris Elba și Freida Pinto într-o poveste plasată în 1970 în capitala Regatului Unit în timpul nașterii mișcării Black Power. Dayne o va interpreta pe Eliette, o membră a grupului radicaliștilor.


LETITIA WRIGHT

Letitia Wright a urmat cursurile Indentity School of Acting în Londra. Deși are doar 23 de ani, Letitia este un actor împlinit cu o mulțime de apariții. Este pe cale să filmeze într-un rol uriaș lungmetrajul Black Panther al lui Marvel, care se va lansa în 2018. Cel mai mare rol al său a fost rolul principal în Urban Hymn, al lui Michael Caton-Jones, care a avut premiera la Festivalul International de Film de la Toronto în 2015.

Proiectele cinematografice încheiate recent includ lungmetrajul lui Steven Spielberg Ready Player One și The Commuter, unde a jucat alături de Liam Neeson și Vera Famiga pentru Lionsgate.

În televiziune a apărut în rolul lui Scotty din serialul hit de pe Channel 4, ”Cucumber”, alături de sora sa, serialul E4, Banana. A jucat un rol episodic în ”Doctor Who” (BBC/BBC America), rolul principal în drama BBC care a câștigat premiul BAFTA, ”Glasgow Girls”; un rol principal în ”Top Boy”, serialul Channel 4 câștigător al premiului BAFTA și un rol episodic în drama ITV, ”Chasing Shadows” cu Alex Kingston și Noel Clarke.

A atras apercierea criticilor pe scenă, debutând în rolul Fetei în piesa ”Eclipsed” a lui Danai Gurira care s-a jucat cu casa închisă produsă de West End, apoi fiind interpretată de Lupita Nyong în New York.



BIOGRAFIA PRODUCĂTORILOR


Jonathan Brackley și Sam Vincent - Scenariști

Jonathan Brackley şi Sam Vincent s-au întâlnit la şcoala din Londra în anul 1990, unde au devenit prieteni, împărţiind aceeaşi dragoste pentru televiziune, filme şi poveşti minunate în general.
Au ajuns să scrie separat, cu scenarii caracteristice, dar au facut echipă pentru schiţele din nenumerate comedii TV Britanice. Astfel au ajuns la drame, şi în anul 2009, prima lor dramă a intrat pe BBC ”Hotel Babylon”. În 2010, s-au alăturat celei de a noua serie din renumita dramă BBC despre spionaj ”Spooks”(MI-5) unde au devenit scriitori principali. Au continuat în această formulă până la a zecea serie şi ultima, ce a fost nominalizată la BAFTA.
În mai 2015, primul lor film ”Spooks The Greater Good”- o adaptare pentru marele ecran a seriei, având ca actori pe Kit Haringdon şi Elyes Gabel avea lansarea. Prima lor apariţie în SUA este în desfăşurare la Focus Features.


Derek Wax – Producător Executiv

Derek Wax s-a alăturat studiourilor Kudos în 2005. El a dezvoltat şi a produs două dintre sezoanele renumitului şi nominalizatului la Premiile Golden Globe – ”The Hour” (BBC2) scris de către Abi Morgan; două sezoane din ”Lip Service” (BBC3), succesul lui Harriet Braun; mini serialul ”Occupation” (BBC1), ce a câştigat Premiile BAFTA, FIPA, Prix Europa şi Broadcasting Press Guild pentru Cel Mai Bun Miniserial; ”Tsunami the Aftermath” pentru BBC2 şi HBO; și comedia ”Plus One” pentru Channel 4. În anul 2014, el a fost producătorul executiv al mini seriei din trei părți a lui Peter Bowker, ”From There to Here”(BBC1), iar anul trecut a fost producătorul executiv al serialului ”Humans” pentru Channel 4 și AMC, care a devenit cel mai vizionat serial original al Channel 4 din ultimii 23 de ani.

Wax a fost implicat în producția filmului ”Capital”, o dramă din trei părți adaptată de Peter Bowder pentru BBC1 din romanul bine cunoscut, cu același nume a lui John Lanchester. În 2016 a plecat de la Kudos și și-a deschis propria companie de producție, Wild Mercury, care face parte din Endemol Shine Group. Proiectele sale actuale includ serialul ”Troy: Fall of a City”, pentru BBC, la care vor începe filmările anul acesta.

A fost producător la Grenada între 2001 și 2005, unde a dezvoltat și produs mult premiatul serial ”S** Traffic” scris de către Abi Morgan și regizat de către David Yates pentru postul Channel 4. Drama a câştigat opt premii BAFTA inclusiv Cea Mai Bună Dramă cât şi Premiul Royal Television Society, Broadcast, Prix Italia şi multe alte premii internaţionale. În acest timp, a fost scenarist executiv al episoadelor ”Poirot şi Hornblower”. În istoria sa de producător sunt incluse ”Sparkhouse” a lui Sally Wainwright (Red Productions pentru BBC1), nominalizatul la Premiile BAFTA al lui Peter Bowker ”Flesh and Blood”(Red Productions pentru BBC2) şi seria ”Waiting for the Whistle” (BBC3).

Înainte să devină producător, Wax a fost editor scenarist în dramele BBC, inclusiv seria ”Aristocrats” pentru BBC1 şi WGBH. Înainte de a fi în televiziune, Wax a lucrat în teatru, regizând piese ca ”Gate”, ”Notting Hill”, ”Lyric Hammersmith” şi ”Almeida”.



Chris Fry – Producător Executiv

Chris Fry şi-a început cariera ca un alergător ca apoi să-şi croiască drum pentru a deveni prim asistent de regie. Ca prim asistent, el a lucrat la multe seriale printre care ”Spooks and Hustle”; Câştigător al premiului Golden Globe® şi BAFTA ”Longford” (C4) a lui Tom Hooper ; ”Charles II” cu Joe Wright (BBC1), ”Secret Life” cu Rowen Joffe (C4); şi ”Tsunami the Aftermath” cu Bharat Nalluri (BBC1/HBO).

De când a devenit producător, Fly a lucrat la sezoanele 8, 9 şi 10 al mult rulatului spectacol ”Spooks”, al studiourilor Kudos, dintre care două au fost nominalizate la BAFTA pentru Cea Mai Buna Serie. De asemenea a produs ”Mayday”, un thriller din cinci părţi pentru BBC1 şi ”The Smoke”, o serie din opt părţi scrisă de către premiatul dramaturg Lucy Kirkwood pentru Sky 1.

Fry a produs sezonul întâi din ”Humans” și este producător executiv pentru al doilea sezon.


Niciun comentariu despre subiectul „Sezonul al doilea al serialului "Humans", la AMC din 23 februarie 2017”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor. Pentru discuții despre alte subiecte, utilizați funcția de căutare:

Cele mai citite articole în ultimele 7 zile

Cele mai citite articole în ultimele 30 zile

AKTA (44) Digi Mobil (36) Digi Tv (302) Focus Sat (206) FREESAT (22) iNES (15) Nextgen (68) Orange (168) Orange Tv (100) RCS-RDS (389) Telekom Romania (214) Telekom Tv (188) UPC (212) Vodafone (44)