luni, 9 octombrie 2017

Serialul BBC „Banda Peaky Blinders” începe în octombrie la FilmBox Premium

Începând cu luna octombrie, FilmBox Premium va difuza primul sezon al producției BBC, „Banda Peaky Blinders” (2013), un serial britanic despre o renumită bandă de gangsteri care făceau legea în anii '20, în Anglia posteblică, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit. Cu Cillian Murphy („Inception”), Sam Neill („The Tudors”) și Helen McCrory („Harry Potter”) în distribuție, serialul se poate lăuda și o listă impresionantă de fani, printre care se numără vedete ca Brad Pitt, Tom Cruise, Julia Roberts, dar și Steven Spielberg, Jason Statham ori Stephen King.


Creat de Steven Knight („Dirty Pretty Things”, „Eastern Promises”), serialul spune o poveste care începe imediat după Primul Război Mondial, în cartierele orașului Birmingham, în care veteranul Thomas Shelby, interpretat de Cillian Murphy, conduce propria sa bandă „Peaky Blinders”.

Cillian Murphy, actorul care interpretează rolul principal în serialul care începe marți, 10 octombrie, pe FilmBox Premium, a fost foarte lăudat de critici pentru prestația sa, despre care prestigiosul cotidian „The Guardian” spune că este una „extrem de puternică”, relatând o parte a istoriei Marii Britanii despre care se vorbește mai puțin.


Alături de Cillian Murphy, și alți colegi de platou au întâmpinat dificultăți, dar în ceea ce privește adoptarea accentului irlandez, specific personajelor pe care le interpretau. Sam Neil, care în producția BBC joacă rolul inspectorului C.I. Campbell, a luat lecții de la bunul său prieten Liam Neeson, în timp Helen McCrory a glumit spunând că ea a învățat accentul urmărind nenumărate clipuri cu Ozzy Osbourne.


Primul din cele șase episoade ale serialului care, în al doilea sezon îl include în distribuție și pe Tom Hardy, va fi difuzat pe FilmBox Premium, marți, 10 octombrie, la ora 21:00.


Niciun comentariu despre subiectul „Serialul BBC „Banda Peaky Blinders” începe în octombrie la FilmBox Premium”:

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor. Pentru discuții despre alte subiecte, utilizați funcția de căutare.


AKTA (60) Digi (433) Focus Sat (221) FREESAT (23) iNES (17) Nextgen (70) Orange (174) Telekom (272) UPC (236) Vodafone (47)