miercuri, 29 noiembrie 2017

Primul cip de tuner compatibil cu transmisiile prin satelit 8K Super Hi-Vision: SiTune STN6528

Televiziunile din Japonia se pregătesc să transmită programe în rezoluție 8K prin satelit de la Jocurile Olimpice din Tokyo, în anul 2020, determinând necesitatea lansării de televizoare 8K. În plus, echipamentele de înregistrare Blu-ray pot fi dotate cu tunere 8K, oferind posibilitatea clienților de a înregistra în 8K, 4K și Full HD.

SiTune STN6568 - Fabricantul nu a prezentat deocamdată o imagine a cip-ului SiTune STN6528

Pe baza acestor premise, SiTune a devenit primul producător care a lansat un cip de tuner ce suportă Advanced Wide Band Digital Satellite Broadcasting Standard (ARIB STD-B44) și ISDB-S3 pentru transmisiile prin satelit, necesar pentru a recepționa în standardul 8K Super Hi-Vision. Sunt deja produse pentru teste cip-uri STN6528 de la SiTune. Pe lângă receptia 8K, acest cip este compatibil cu serviciile tradiționale ISDB-T / J.83 QAM terestre / cablu și cu ISDB-S BS / CS digital Full HD, precum și cu transmisii 4K prin satelit.

STN6528 primește semnal de satelit în spectrul 950-3224 MHz și semnal terestru / cablu în spectrul UHF / VHF, de la 44MHz la 1002MHz. Modelul STN6528 oferă o soluție cu consum redus de energie, dedicată pentru piețele de televiziune din Japonia, dar și pentru Blu-ray recordere, ceea ce va permite companiilor să realizeze cele mai mici module de tuner TV capabile să suporte două (1 terestru / 1 satelit ), patru ( 2 terestre / 2 satelit) sau șase ( 3 terestre/ 3 satelit) combinații de recepție.

"Cip-ul STN6528 de la SiTune, plus Demodulatorul SC1501A de la Socionext, sunt unica solutie actuală pentru fabricarea tunerelor televizoarelor 8K dedicate pentru Japonia. După probele de producție, SiTune și Socionext sunt gata să sprijine producătorii de televizoare, producătorii de recordere Blu-ray, de set-top box-uri și producătorii de tunere capabile să recepționeze transmisii 8K Super Hi-Vision prin satelit", a precizat Kenichi Katada, manager de marketing pentru compania Socionext.


4 comentarii despre subiectul „Primul cip de tuner compatibil cu transmisiile prin satelit 8K Super Hi-Vision: SiTune STN6528”:
Anonim

ceva nu se leaga
in titlu/text apare STN6528
iar in poza apare STN6568MP

cu stima bonou2

HDSatelit Romania

Salut, din păcate deocamdată nu a fost prezentata public o imagine pentru STN6528. Aceasta e singura imagine a unui cip SiTune STN65x8 pe care am gasit-o.

Anonim

Japonia incepe tregerea la 8k, Europa la 4K, iar România este încă în era SD cu unele excepții de tip 1080i.

Anonim

In Romania mai exista analogic iar HD-ul este un SD imbunatatit. Ce exceptii crezi ca sunt?

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor. Pentru discuții despre alte subiecte, utilizați funcția de căutare.


AKTA (60) Digi (433) Focus Sat (221) FREESAT (23) iNES (17) Nextgen (70) Orange (174) Telekom (272) UPC (235) Vodafone (47)