joi, 14 decembrie 2017

Compania Walt Disney va achiziționa Twenty-First Century Fox într-o tranzacție totală de 66,1 miliarde dolari

Compania Walt Disney a anunțat că a încheiat un acord definitiv pentru a achiziționa Twenty-First Century Fox într-o tranzacție de 52,4 miliarde dolari. Tranzacția va include studiouri de televiziune și de film ale 21st Century Fox, rețele de divertisment prin cablu și companii internaționale de televiziune, precum și francize consacrate de divertisment, inclusiv X-Men, Avatar, The Simpsons, FX Networks și National Geographic, care se vor alătura portofoliului Disney.


De asemenea, acestă achiziție va diversifica ofertele Disney, prin adăugarea conținutului de divertisment al 21st Century Fox în America, Europa și Asia. Controlul acțiunilor Hulu devine de asemenea un punct de interes.

În plus, controlul extins asupra unor active internaționale, cum ar fi Star în India și cota Fox de 39% la compania Sky în Europa, fortifică poziția Disney ca o companie de divertisment cu adevărat globală, cu oferte de clasă mondială în regiuni cheie.

Imediat înainte de finalizarea achiziției, 21th Century Fox va separa rețeaua și posturile Fox Broadcasting, Fox News Channel, Fox Business Network, FS1, FS2 si Big Ten Network într-o companie recent cotată la bursa.

Prețul de achiziție implică o valoare totală a capitalului propriu de aproximativ 52,4 miliarde dolari și o valoare totală a tranzacției de aproximativ 66,1 miliarde dolari.

Disney va achiziționa de asemenea Twentieth Century Fox Television, FX Productions, Fox21, FX Networks, National Geographic Partners, Fox Sports Regional Networks, Fox Networks Group International, Tata Sky și Endemol Shine Group.

"Achiziționarea acestor afaceri reflectă cererea consumatorilor pentru mai mult divertisment. Suntem onorați și recunoscători pentru faptul că Rupert Murdoch ne-a încredințat viitorul afacerilor pe care le-a dezvoltat pe toată durata vieții și suntem încântați de această oportunitate extraordinară de a mări considerabil portofoliul nostru de francize și de a ne îmbunătăți semnificativ ofertele directe către consumator. Acordul va extinde, de asemenea, amprenta noastră internațională", a precizat Robert A. Iger, Președinte și Chief Executive Officer la Compania Walt Disney.

Consiliile de conducere ale Disney și Twenty-First Century Fox au aprobat tranzacția, care va fi supusă de asemenea aprobării acționarilor și verificată în temeiul legilor antitrust și a altor reglementări.


2 comentarii despre subiectul „Compania Walt Disney va achiziționa Twenty-First Century Fox într-o tranzacție totală de 66,1 miliarde dolari”:
Anonim

ce mai inseamna si asta,oare vom vedea filme pe disney channel sau vor face canale de filme astia de la walt disney

Anonim

Inseamna ca Disney are in viitor sansa sa devina proprietar al Sky, cel mai mare DTH din Europa. Si poate sa se intample si ce spui tu. :)

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor. Pentru discuții despre alte subiecte, utilizați funcția de căutare.


AKTA (60) Digi (433) Focus Sat (221) FREESAT (23) iNES (17) Nextgen (70) Orange (174) Telekom (272) UPC (235) Vodafone (47)