luni, 1 octombrie 2018

Sezonul 3 al serialului „Humans”, din 8 octombrie la AMC

Sezonul 3 al serialului „Humans”, din 8 octombrie la AMC

AMC anunță premiera autohtonă a celui mai nou sezon din serialul „Humans”, al treilea: acesta va fi difuzat în fiecare luni, de la ora 22:00, din 8 octombrie, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit.

joi, 27 septembrie 2018

Google la 20 de ani: cum arăta garajul în care a funcționat primul birou Google

Google la 20 de ani: cum arăta garajul în care a funcționat primul birou Google

Pe 27 septembrie, Google sărbătorește 20 de ani, ocazie cu care invită pe toată lumea la o călătorie în timp. Mai precis într-o vizită virtuală în Street View în garajul în care a funcționat primul birou Google. Acesta a fost refăcut să arate aproape exact ca acum 20 de ani (septembrie 1998), când fondatorii Google Sergey Brin și Larry Page au deschis primul birou al companiei în garajul lui Susan Wojcicki (în prezent CEO YouTube), de pe Santa Margarita 232, Menlo Park, California, Statele Unite, anunță compania printr-un comunicat remis către HD Satelit.

miercuri, 26 septembrie 2018

Sateliții Azerspace-2 și Intelsat 38 au fost lansați cu succes. Ambii sateliți vor fi amplasați la 45 grade Est.

Sateliții Azerspace-2 și Intelsat 38 au fost lansați cu succes. Ambii sateliți vor fi amplasați la 45 grade Est.

Azercosmos (operatorul național de satelit al Azerbaidjanului) și Intelsat au anunțat lansarea cu succes a sateliților Azerspace-2 și Intelsat 38, cu ajutorul unei rachete Ariane 5 de la Centrul Spațial Guiana din Kourou, Guiana Franceză.

joi, 20 septembrie 2018

Televiziunea comedyEst a fost introdusă în grila AKTA

Televiziunea comedyEst a fost introdusă în grila AKTA

Începând de astăzi, 20 septembrie, televiziunea comedyEst a intrat în grila de cablu tv a operatorului AKTA. Emisia prin cablu a televiziunii comedyEst a început de la ora 14:00 în rezoluție standard, difuzând promoționale. Primul film difuzat în prime-time, de la ora 21:00, va fi producția românească "Filantropica", în regia lui Nae Caranfil.

Digi a lansat în Spania servicii de internet prin fibră optică și telefonie fixă

Digi a lansat în Spania servicii de internet prin fibră optică și telefonie fixă

Digi Spain Telecom S.L.U, filială a Digi Communications, a lansat în Spania servicii de internet în bandă largă și telefonie fixă. Acestea sunt furnizate grație unui acord de acces cu Telefonica, care a permis companiei Digi Spain Telecom să îi utilizeze infrastructura de bandă largă FTTH și ADSL.

Motorsport.tv devine canal online

Motorsport.tv devine canal online

Televiziunea Motorsport.tv a anunțat că va deveni din 30 septembrie 2018 un canal online și la cerere.

miercuri, 19 septembrie 2018

LookPlus HD, în grila Focus Sat

LookPlus HD, în grila Focus Sat

DTH-ul Focus Sat România a introdus în grila sa de televiziune prin satelit postul tv LookPlus HD.

Inteligența artificială ar putea crește PIB-ul global cu 14% până în 2030, potrivit unui studiu PwC

Inteligența artificială ar putea crește PIB-ul global cu 14% până în 2030, potrivit unui studiu PwC

Inteligența artificială (IA) va avea un impact uriaș asupra economiei globale până în 2030, conform raportului PwC Sizing the prize, o analiză recentă a impactului economic al IA, anunță compania printr-un comunicat remis către HD Satelit.

marți, 18 septembrie 2018

9 canale Look Sport PPV la UPC România

9 canale Look Sport PPV la UPC România

Nouă poziții de canale cu denumirea de Look Sport PPV 1-9 au apărut de câteva zile în grila de cablu digital a UPC România, conform colegului de hobby _-KALMAN-_, care astăzi ne-a furnizat și imagini. Cele nouă canale Look Sport PPV sunt găsite la scanare pe pozițiile 217 - 225, pe două frecvențe (282 și 290 Mhz).

luni, 17 septembrie 2018

În România, tranziția de la radio analogic la digital va avea loc între anii 2025-2030

În România, tranziția de la radio analogic la digital va avea loc între anii 2025-2030

Furnizarea serviciului de programe de radiodifuziune terestră se realizează în prezent prin utilizarea unor sisteme analogice prin intermediul frecvențelor radio terestre.

duminică, 16 septembrie 2018

MicroLED va surclasa tehnologia OLED?

MicroLED va surclasa tehnologia OLED?

Ecranele OLED oferă deja o imaginea foarte bună, însă tehnologia evoluează mereu: în acest an, MicroLED a atras atenția marilor producători. Nu este o tehnologie cu totul nouă, dar acum este susținută de Samsung, așa că este de așteptat să se lanseze pe piață în următorii ani.

vineri, 14 septembrie 2018

NASA va lansa satelitul ICESat-2, ce va emite fascicule de laser către Pământ pentru a realiza măsurători topografice foarte precise

NASA va lansa satelitul ICESat-2, ce va emite fascicule de laser către Pământ pentru a realiza măsurători topografice foarte precise

Mâine, 15 septembrie 2018, NASA va lansa pe orbită ICESat-2, un satelit dotat cu un laser cunoscut sub numele de Advanced Topographic Laser Altimeter System (ATLAS).

joi, 13 septembrie 2018

Trei noi televiziuni în cadrul platformei TVX InterLAN

Trei noi televiziuni în cadrul platformei TVX InterLAN

Televiziunile Arcadia World HD, Est TV și TVSudEst sunt acum disponibile (pentru operatori) în format IP multicast MPEG4 în cadrul platformei TVX InterLAN, anunță compania printr-un comunicat remis către HD Satelit.

Televiziunea Arte UHD, disponibilă gratuit prin satelit până pe 22 septembrie 2018

Televiziunea Arte UHD, disponibilă gratuit prin satelit până pe 22 septembrie 2018

Începând de ieri a început sa fie transmisă în teste temporare versiunea Ultra HD a televiziunii Arte, un canal franco-german dedicat culturii și artelor. Transmisia 4K se poate recepționa gratuit până pe 22 septembrie 2018, inclusiv în România, prin intermediul satelitului Astra 1M de la poziția orbitală 19,2 grade Est.


AKTA (59) Digi (433) Focus Sat (221) FREESAT (23) iNES (17) Nextgen (70) Orange (174) Telekom (272) UPC (235) Vodafone (47)